PD-L vrea să atragă un număr cât mai mare de membri spre partid și va promova o politică a porților deschise. Vicepreședintele PD-L Gheorghe Flutur a declarat, vineri, că PD-L va arăta „o deschidere totală” pentru noii membri. Practic, democrat-liberalii încearcă o mai bună organizare pe domenii de activitate, astfel încât să poată avea departamente de consultanță și expertiză pentru guvern, formate din specialiști, în perioada cât se află la putere și aceleași departamente să monitorizeze executivul odată cu trecerea în opoziție.
Comisia de modificare a statutului PD-L, din care face parte și Gheorghe Flutur, va propune Colegiului Director, duminică,
organizarea PD-L pe secții de votare și colegii de deputați, înființarea organizațiilor PD-L din diaspora și a acestor comisii de specialitate pentru învățământ, sănătate, dezvoltare rurală, economie, mediu de afaceri, justiție. „Acestea au rolul de a chema membrii PD-L, dar și pe cei care nu sunt membri dar vor să vină alături de noi, să elaboreze politici și să acorde expertiză executivului când e la putere și monitorizare în opoziție. Comisiile de specialitate sunt pepinieră de oameni pentru când partidul are nevoie de ei în diverse domenii”, a spus Flutur.
În ceea ce privește structura de conducere, comisia de statut propune formula cu președinte, patru prim-vicepreședinți, 15 vicepreședinți, 12 secretari executivi, un secretar general cu 3 secretari generali adjuncți, pe regiuni, „ca să putem organiza mai eficient partidul”, a precizat Flutur.
Acesta a mai spus că un membru PD-L va putea deține concomitent două funcții în partid, dar nu la același nivel. Varianta de nume pentru partid este aceeași, dar fără cratimă- PDL, iar despre păstrarea trandafirului ca simbol și despre ponderea femeilor în structurile de conducere se va discuta abia duminică, la întrunirea Colegiului Director.