Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava va verifica toate balastierele de pe cursurile de apă din județ, pentru a constata dacă acestea respectă condițiile de exploatare a balastului.
Decizia a fost luată de prefectul județului, Alexandru Băișanu, care a precizat că la Prefectura Suceava au fost depuse numeroase reclamații referitoare la modul în care balastierele își desfășoară activitatea.
„Am primit reclamații de la populație precum că balastierele exploatează în mod greșit, ceea ce ar fi cauzat inundații mai mari în zonele respective”, a subliniat Băișanu.
Prefectul județului a spus că pentru început, verificările SGA nu au ca scop sancționarea cu amenzi a firmelor care exploatează balast, ci doar pentru a constata dacă reclamațiile primite sunt adevărate sau nu.
Cu toate acestea, Alexandru Băișanu a precizat că în situația în care specialiștii SGA Suceava vor depista nereguli în activitatea acestor balastiere privind modul în care exploatează balastul, firmele în cauză vor fi amendate.
„Dacă se va dovedi că s-a exploatat haotic, amenzile vor fi usturătoare”, a declarat prefectul.
Băișanu a arătat că dacă se va constatata că exploatarea balastului din râuri a favorizat producerea de inundații, firmele responsabile vor plăti pagubele produse în zonele în care își desfășoară activitatea.





