„Dumnezeu le-a luat mințile”. Aceasta este reacția suceveanului Corneliu Popovici, consilierul ministrului turismului și dezvoltării regionale, Elena Udrea, la adresa fostului său șef politic, președintele organizației județene a PSD, senatorul Gavril Mîrza, dar și a deputatului PSD Eugen Bejinariu, care s-au legat de șefa sa de la minister criticând „festivismul” exagerat de care beneficiază la vizitele sale în județ. Popovici s-a arătat surprins de reacția celor doi social democrați și a pus atacurile lor pe seama vârstei. El a ținut să sublinieze că Elena Udrea a venit în ultima perioadă de cinci ori în județul Suceava și de fiecare dată a semnat proiecte importante pentru dezvoltarea turismului în zonă. „De fiecare dată când a venit, a venit cu un program bine stabilit, cu acțiuni care s-au concretizat în urma vizitelor pe care domnia sa le-a făcut în județul Suceava. Am rămas surprins de faptul că
lideri politici ai județului, parlamentari folosesc un vocabular cu tentă și nedemn pentru statutul unui om politic de asemenea nivel la adresa nu numai a ministrului Udrea, ci și a întregului guvern. Cu atât mai mult cu cât cunosc aceste persoane și aș tinde să o dau pe seama vârstei. Când Dumnezeu îți ia mințile, ți le ia cu totul, nu mai știi ce spui și arunci cuvinte anapoda”, a declarat Popovici.
Până-n pânzele albe
Popovici, „scut și pavăză” pentru Udrea în războiul cu PSD-iștii suceveni
