Funcție

Popovici, cu mâna pe fotoliul de secretar de stat în Ministerul Turismului



Corneliu Popovici ar putea ajunge în fotoliul de secretar de stat la Ministerul Turismului
Corneliu Popovici ar putea ajunge în fotoliul de secretar de stat la Ministerul Turismului

Secretarul executiv al organizației județene a PSD, consilierul județean Corneliu Popovici, nominalizat de social democrați pentru a prelua funcția de subprefect, ar putea ajunge până la urmă în fotoliul de secretar de stat la Ministerul Turismului, condus de democrat-liberala Elena Udrea. Popovici a fost, luni, la ministrul Elena Udrea, cu care a stat de vorbă aproximativ o oră. Corneliu Popovici a refuzat să ofere detalii despre conținutul întrevederii. El a spus doar că Organizația Județeană Suceava a PSD a propus mai multe persoane ministrului Turismului, printre care s-a numărat și el.
Nominalizarea este surprinzătoare, deoarece inițial președintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a anunțat că postul de secretar de stat va reveni fostului deputat Mirela Adomnicăi.
Ministrul Turismului, Elena Udrea, ne-a declarat, luni, că desemnarea persoanei care va ocupa funcția de secretar de stat aparține PSD, ea a dorit doar să-i cunoască pe cei cu care va colabora.
Motivul schimbării: „Pentru Mirela a apărut o oportunitate în altă parte” „Singura condiție pe care am pus-o a fost ca persoana să aibă legătură cu turismul și ambele persoane desemnate de PSD Suceava erau potrivite. Și doamna Adomnicăi și domnul Popovici respectă acest criteriu. Postul este al PSD, ei sunt cei care vor stabili cine va ocupa postul. Din punctul meu de vedere, amândoi sunt potriviți”, a spus Udrea. Ministrul a mai precizat că numirea în funcție a secretarilor de stat va avea loc joi.
Președintele Organizației Județene Suceava, Gavril Mîrza, ne-a declarat că cel nominalizat este Corneliu Popovici și că alegerea acestuia a fost făcută după ce „pentru Mirela a apărut o oportunitate în altă parte”. Mîrza nu a dorit să spună în ce constă oportunitatea, a dat de înțeles doar că va fi tot la nivel guvernamental, posibil într-un minister care are legătură cu profesia fostului deputat Mirela Adomnicăi, aceea de jurist.
După numirea secretarilor de stat, Biroul Permanent Județean va face o altă nominalizare pentru funcția de subprefect. Mirela Adomnicăi nu a putut fi, ieri, contactată telefonic.



Recomandări