Ponta: Și la Guvern sunt discrepanțe salariale foarte mari, dar nu ne lasă CC să dăm soluția corectă



Premierul Victor Ponta a declarat că, politic, Guvernul susține ancheta Parlamentului privind salariile din Autoritatea de Supravhegere Financiară, afirmând că și în cadrul instituțiilor guvernamentale există discrepanțe salariale foarte mari, dar „soluția corectă” nu este permisă de Curtea Constituțională, informează Mediafax.”Autoritatea de Supravhegere Financiară este în subordinea Parlamentului și, din punct de vedere politic, Guvernul a spus foarte clar că susține ca Parlamentul să își facă datoria și să ancheteze modul în care lucrurile s-au desfășurat la ASF. Însă faptul că nu e la Guvern nu mă face să uit că și în cadrul instituțiilor guvernamentale încă avem discrepanțe foarte mari între cei cu salarii foarte mici și cei cu salarii mult prea mari”, a spus Ponta, miercuri, la începutul ședinței de guvern, în fața presei.El a adăugat că a discutat cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, în vederea găsirii unor soluții, dar care nu pot fi aplicate, fie ca urmare a deciziilor Curții Constituționale, fie din lipsa resurselor.”Soluția corectă nu ne lasă Curtea Constituțională să o aplicăm, pentru a doua soluție nu avem suficiente resurse, dar cred că nu e nevoie să apară la televizor tot felul de asemenea salarii. Repet, ASF e la Parlament, dar la noi, la Guvern, avem încă instituții unde sunt salarii mult prea mari față de salarii mult prea mici și sper sincer să ne aplecăm asupra acestei probleme și să încercăm să o rezolvăm”, a mai spus premierul. USD – formată din PSD, UNPR și PC – a propus realizarea unei anchete parlamentare privind activitatea ASF și nivelul de salarizare din această instituție.



Recomandări

Apelul deputatei Veronica Grosu către partidele care negociază guvernarea: „Fiți voi solidari cu poporul român și luați de această dată de la voi”

Deputatul AUR Veronica Grosu atrage atenția că România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE din cauza deficitului bugetar foarte ridicat

Deputatul AUR Veronica Grosu atrage atenția că România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE din cauza deficitului bugetar foarte ridicat