Ponta se va întâlni, la Iași, cu premierul Moldovei, Vlad Filat, cu ocazia Zilei Unirii



Premierul Victor Ponta se va afla, joi, la Iași, unde va asista la ceremoniile organizate pentru sărbătorirea a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, prileju cu care va avea și o întrevedere cu omologul său din Republica Moldova, Vlad Filat.
Ulterior, premierul va pleca spre Focșani, unde va participa la ceremonii pentru Ziua Unirii.
În luna iulie a anului trecut, premierul Ponta s-a aflat la Chișinău în vizită de lucru, iar ulterior, în luna octombrie, a avut o nouă întâlnire cu Filat, la București, care venise pentru a participa la Congresul Partidului Popular European (PPE).
În luna iulie a fost inaugurat și sistemul de videoconferință dintre Ministerul Afacerilor Externe al României și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.