Schema de înjumătățire a ratelor bancare pentru anumite persoane va fi aplicată începând cu luna iulie a acestui an, iar creditul fiscal va intra în vigoare după doi ani, din 2016, a declarat premierul Victor Ponta, informează Mediafax.”Este pentru acest an, de la 1 iulie. Ministrul Finanțelor a explicat un lucru care este atât de tehnic încât nu încape (în titlul știrilor – n.r.). De la 1 iulie se poate aplica acea înjumătățire a ratei pe o perioadă de doi ani, creditul fiscal intră în vigoare din 2016, după doi ani, asta încerca să spună ministrul, dar nu are cum să spună în cuvinte foarte simple lucruri complicate. Încearcă și ea, săraca, ce să facem…eu sunt traducătorul”, a spus Ponta.Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, a fost citat, marți, la Adevărul, afirmând că schema fiscală pentru restructurarea creditelor populației, cunoscută ca electorată, va suferi modificări de calcul față de formula ministrului Bugerului, Liviu Voinea, și va intra în vigoare începând cu anul 2016.”Se va aplica, dar vreau să o supun dezbaterii atât cu băncile, cât și cu mediul academic. Noul plan este să ajutăm pe cei cu venituri mici din 2016, am format un grup care să identifice orice posibilă problemă. Dacă sunt persoane cu venituri mici, e bine să fie ajutați înainte ca acest împrumut să de devină neperformant. Trebuie să fie mai puțin birocratică. Am mai schimbat formula domnului Voinea”, a fost citatul prezentat al ministrului.