Reducerea contribuțiilor de asigurări sociale va asigura crearea mai multor locuri de muncă, a declarat premierul Victor Ponta, susținând în același timp poziția ministrului Finanțelor, conform căruia statul nu creează direct locuri de muncă în sectorul privat, ci asigură condițiile în acest sens, informează Mediafax.”Am aflat că, în sfârșit, avem realizat un proiect important pentru economia românească, și anume reducerea contribuțiilor de asigurări sociale. În felul acesta putem să creăm mai multe locuri de muncă, să avem mai multă muncă la alb și, ca orice proiect din România, în loc să se facă rapid, se face mai greu, dar important e că îl realizăm”, a spus Ponta. El a susținut totodată poziția ministrului de Finanțe, conform căruia statul nu creează direct locuri de muncă pentru sectorul privat, ca „în comunism”, ci asigură condițiile în acest sens.”În lumea privată, statul nu creează locuri de muncă directe, că nu mai suntem în comunism, ci creează – și asta a spus ministrul foarte bine, iar cei care au avut răbdarea și inteligența să citească tot răspunsul au înțeles – condițiile pentru ca firmele private să creeze locuri de muncă”, a arătat premierul.





