Ponta: Noul Executiv va continua cu programul de guvernare al USL



Noul Executiv va continua cu programul de guvernare al USL, astfel că nu există niciun rol al președintelui în actuala procedură, a declarat premierul Victor Ponta, într-un comunicat transmis de Guvern, informează Mediafax.
„Declarațiile făcute de președintele Băsescu, la Pro Tv, privind desemnarea premierului, arată doar gradul său de iresponsabilitate. Primul-ministru al României, Victor Ponta, a luat act de declarațiile președintelui României, Traian Băsescu, cu privire la formarea noului guvern. „Domnul Traian Băsescu, prin declarațiile făcute, nu face decât să își confirme iresponsabilitatea. Îi reamintesc lui Traian Băsescu că în Constituția României se definesc clar, la articolul 110, condițiile în care Guvernul își pierde mandatul. De asemenea, îi reamintesc faptul că am anunțat deja că noul guvern va continua cu programul de guvernare al USL. Voi merge marți în Parlament doar pentru schimbarea compozitiei politice, conform articolului 85 din Constituție. Așadar, nu există niciun rol al Președintelui în actuala procedură! Nu am mai mult ce să comentez declarațiile președintelui. Saptămâna viitoare vom avea un nou guvern, cu o majoritate solidă și stabilă, care să continue lucrurile bune pe care le-am făcut până acum” a spus Victor Ponta, citat în comunicat.
Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, în emisiunea „După 20 de ani” de la ProTV, că modificarea programului de guvernare înseamnă că premierul Ponta ar trebui redesemnat ca premier, menționând: „Dacă premierul nu vine la Cotroceni, atac decizia Parlamentului la CC”.
Președintele a spus că „din discuții” știe că UDMR face, pentru a intra la Guvernare, solicitări care ar însemna modificarea programului de guvernare.
El a mai spus că nu știe dacă premierul va accepta solicitările.
Președintele a mai declarat că la schimbarea programului de guvernare, este nevoie de desemnarea unui premier. De asemenea, potrivit șefului statului, Parlamentul trebuie să se pronunțe legat de componența Guvernului și de programul de guvernare schimbat.
Răspunzând unei întrebări, președintele a spus că dacă Ponta nu vine la Cotroceni pentru „redesemnare”, atunci încalcă Legea fundamentală.
Băsescu a mai spus că va ataca la Curtea Constituțională decizia Parlamentului legată de noul Guvern dacă în prealabil nu este desemnat un nou premier.
În replică, premierul Victor Ponta a afirmat că declarațiile președintelui Traian Băsescu privind redesemnarea prim-ministrului sunt pur politice și fără nicio bază constituională, deoarece în Parlament va fi schimbată compoziția politică, nu și programul.
El a arătat că schimbarea compoziiei politice va fi efectuată conform articolului 85 din Constituție, în timp ce mandatul premierului încetează în condițiile articolului 110, transmite România TV.
Articolul 85 prevede că președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru și numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului, președintele revocă și numește, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului, iar dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, președintele va putea exercita această atribuție numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.
Articolul 110 stabilește că Guvernul își exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale și că Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situațiile prevăzute la articolul 106 (respectiv demisie, pierderii drepturilor electorale, stare de incompatibilitate, deces și în alte cazuri prevăzute de lege) ori este în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile mai mult de 45 de zile.
În aceste cazuri sunt aplicabile prevederile articolului 103, președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.



Recomandări

Prefectul Traian Andronachi: Până miercuri, sucevenii care au avut casele afectate de inundațiile din iulie vor primi banii alocați de Guvern

Premierul Ilie Bolojan a transmis public mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea oamenilor afectați de inundații

Premierul Ilie Bolojan a transmis public mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea oamenilor afectați de inundații
Premierul Ilie Bolojan a transmis public mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea oamenilor afectați de inundații

Prefectul Andronachi anunță că România ar putea accesa în premieră europeană mecanismul Restore pentru refacerea zonelor inundate

Traian Andronachi a anunțat că România ar putea accesa în premieră europeană mecanismul Restore pentru refacerea zonelor inundate
Traian Andronachi a anunțat că România ar putea accesa în premieră europeană mecanismul Restore pentru refacerea zonelor inundate

Gheorghe Șoldan a făcut parte, alături de Sorin Grindeanu, din delegația PSD la consultările de la Cotroceni pentru formarea noului Guvern

Gheorghe Șoldan a făcut parte din echipa de negocieri a PSD pentru formarea noului Guvern
Gheorghe Șoldan a făcut parte din echipa de negocieri a PSD pentru formarea noului Guvern

Șoldan după discuțiile de la Cotroceni pentru noul Guvern: Am susținut continuarea lucrărilor la Autostrada Moldovei, până la Suceava

Presedintele PSD Suceava, Gheorghe Soldan, a participat la consultările de la Cotroceni pentru noul Guvern
Presedintele PSD Suceava, Gheorghe Soldan, a participat la consultările de la Cotroceni pentru noul Guvern

Gheorghe Șoldan a făcut parte, alături de Sorin Grindeanu, din delegația PSD la consultările de la Cotroceni pentru formarea noului Guvern