Ponta: Luni, la CExN, vom reafirma susținerea pentru Mircea Geoană la președinția Senatului



Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la sediul partidului, că social-democrații își vor reafirma, la Comitetul Executiv Național de luni, sprijinul pentru ca Mircea Geoană să rămână în funcția de președinte al Senatului.
Ponta a spus că nu dorește ca PSD să repete „greșeala” făcută în 2006, atunci când, „în urma unui conflict intern”, a pierdut funcția de președinte al Camerei Deputaților.
„Le cer tuturor colegilor mei să ne batem pentru toate funcțiile pe care le-am câștigat prin voturile oamenilor, să lăsăm deoparte orice antipatie de până sâmbătă la Congres. Voi face un apel către toți colegii meii, de a înceta, chiar de astăzi dacă se poate, orice fel de declarație și atac de orice tip, de reproș, asupra unui coleg de partid”, a subliniat președintele PSD.
Ponta a afirmat că își dorește încetarea conflictelor interne, întrucât adversarul PSD îl reprezintă „PDL și cei care îi susțin, independenți sau neindependenți”.
Fostul lider al PSD Mircea Geoană a anunțat, joi, într-o postare pe blogul personal, că își pune la dispoziția partidului mandatul de președinte al Senatului, el precizând că răspunde astfel unei „insinuări subtile” a lui Adrian Năstase, care i-a transmis să stea cuminte dacă mai vrea această funcție.
„Constat că, după declarațiile mele de ieri, Adrian Năstase s-a simțit cu «musca pe căciulă» și, îmbărbătat de noul statut informal pe care îl are în partid, a lansat câteva mesaje care ar fi fost de luat în seamă dacă n-ar fi venit de la domnia sa. Ceea ce mă îngrijorează însă este insinuarea subtilă pe care o face colegul meu, Adrian. Îmi transmite, de fapt, «să stau cuminte, dacă mai vreau funcția de la Senat», mesaj pe care de altfel l-am primit și pe alte canale”, a precizat Geoană, pe blog.
El a arătat că răspunsul său la aceste mesaje și insinuări este că își pune mandatul de președinte al Senatului la dispoziția PSD.
Președintele CN al PSD, Adrian Năstase, i-a transmis, joi, într-o postare pe blog, lui Mircea Geoană să lase deoparte frustrările din trecut, el recomandându-i să se alăture noii conduceri a partidului, dacă îi pasă de soarta acestuia și să nu uzeze de comunicate trimise de la distanță.
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, la Drobeta-Turnu Severin, cu privire faptul că Mircea Geoană a anunțat își pune la dispoziția partidului mandatul de președinte al Senatului, că fostul lider al formațiunii trebuie să se lupte pentru partid din funcția parlamentară pe care o deține.
„Vom face tot ce putem să păstrăm funcția de președinte al Senatului cu Mircea Geoană președinte, iar domnul Geoană va trebui, din funcția de președinte al Senatului, să se lupte pentru partidul care l-a pus la putere”, a spus Ponta.