Ponta: Există încă o protecție totală acordată fostei guvernări, de către Parchet



Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Sibiu, că „există încă o protecție totală acordată fostei guvernări” de către Parchet, lucrându-se „cică, la dosar, după un an și jumătate”, în timp ce, „dacă faci parte din Guvernul USL, într-o săptămână ți se termină dosarul”.
Premierul Victor Ponta a fost întrebat, vineri, într-o conferință de presă la Sibiu, despre sesizarea Parchetului în cazul primelor uriașe pe care și le-au acordat membri ai Fondului de Contragarantare și a răspuns: „Există un document al Corpului de Control care va fi trimis instituțiilor statului. Este un document extrem de laborios și este vorba aici despre probe. Noi avem deja un an și jumătate de când tot trimitem documente extrem de bine întocmite, cu probe, la Parchet și nu se întâmplă absolut nimic”.
Ponta a afirmat că „e vorba despre guvernarea trecută, care are un fel de protecție”.
„Văd că domnul Blejnar este bine merci, e fericit. Domnul Duță nici să nu-l atingă cineva. Pe domnul Videanu l-au mai deranjat așa un pic, dar i-a trecut, e bine merci și el. Văd că există încă această protecție totală acordată fostei guvernări. Îmi doresc foarte mult ca protecția să fie doar a legii și nu a apartenenței politice. Adică: dacă ești în Guvernul USL într-o săptămână ți se termină dosarul. Dacă ești din Guvernul PDL, după un an jumate n-ai nicio problemă și se lucrează, cică, la dosar”, a mai declarat premierul.
Ponta a precizat că își dorește ca sesizările Guvernului să fie verificate și să fie respinse dacă sunt greșite, deși nu crede acest lucru.
„Îmi exprim speranța că, și în acest caz, când trimitem, cineva să se uite și să spună: «Sesizările Guvernului sunt greșite» și să dea neînceperea urmăririi penale. Dar poate sunt corecte – și eu cred că sunt corecte – și atunci începem urmărirea penală. Deocamdată, tot efortul este concentrat pe Guvernul USL”, a mai spus premierul.
Acesta a afirmat că „oamenii așteaptă să primească un răspuns: s-a întâmplat ceva înainte de 7 mai 2012 sau a fost totul perfect, imaculat?”.
Premierul susține că „această protecție va expira în decembrie 2014”.
Guvernul va sesiza Parchetul pentru nereguli identificate în activitatea Fondului Român de Contragarantare în perioada decembrie 2009-august 2013, inclusiv prin acordarea de indemnizații și prime fără limite și decontarea unor mese scumpe pentru conducere drept cheltuieli de protocol.
Inspectorii guvernamentali descriu în raport un „exces de salarizare” înlesnit de nestabilirea limitelor generale ale remuneraților membrilor Directoratului, arătând că în perioada decembrie 2009-august 2013, Fondul Român de Contragarantare a efectuat cheltuieli de 4,6 milioane lei pentru remunerații/indemnizații brute acordate membrilor Consilului de supraveghere, precum și remunerații și prime trimestriale destinate președintelui Consiliului, în valoare individuală cuprinse între 474.729 lei (inclusiv pentru președintele Fondului de Garantare a Creditelor IMM, Aurel Șaramet, ca membru al Consiliului) și 1,8 milioane lei (pentru președintele Consliului de supraveghere, Ionel Popescu).
Drepturi bănești în cuantum total de peste 7,9 milioane lei au fost acordate în același interval președintelui și membrilor Directoratului, respectiv președintelele Ioan Hidegcuti încasând un total de 2,8 milioane lei.
Raportul reclamă și faptul că, în perioada octombrie 2010 – august 2013, personalul Fondului Român de Contragarantare a beneficiat de prime în sumă totală netă de 1,33 milioane lei, iar persoanele cu funcții de conducere au încasat suplimentar față de salariu între 9.000 și 41.000 lei.
În același timp au fost înregistrate, fără temei legal, cheltuieli de protocol de 66.000 lei reprezentând 25 mese servite la restaurant sau în regim de catering pentru membrii organelor de conducere și administrare ale Fondului Român de Contragarantare, servindu-se foie gras, piept de rață, mușchi de vită, chateaubriand, purcel la cuptor, pară în sos de vin și băuturi alcoolice la prețul de 100 lei/sticla.
În timpul acțiunii de control președintele directoratului Fondului Român de Contragarantare, Ioana Hidegcuti, a transferat din cont personal în contul Fondului 10.572 lei, dar potrivit raportului returnarea sumei respective nu înlătură caracterul nejustificat al cheltuielilor în valoare totală de 66.000 lei.
Totodată, membrii AGA Cornelia Maria Simion și Peter Bela Barta au produs o pagubă de 120.000 lei patrimoniului Fondului Român de Contragarantare reprezentând cuantumul remunerațiilor lunare acordate necuvenit lui Nicolae Presecan, fost membru al Consiliului de Supraveghere.
Corpul de Control arată că Fondul Român de Contragarantare a nesocotit rațiunea pentru care a fost înființat, conducerea instituției a încheiat contracte de garantare cu trei fonduri de garantare pe care le-a mandatat să îndeplinească propriul obiect de activitate.
În final documentul menționează că au fost trimise concluziile anchetei, în vederea valorificării, Ministerului de Finanțe, Parchetului, prim-ministrului, Curții de Conturi și ANI.



Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

O suceveancă a ”topit” în jur de 3.000 de euro în acțiuni, în două zile, după ce i s-a spus că suma i se va dubla

O suceveancă a ”topit” în jur de 3.000 de euro în acțiuni, în două zile, după ce i s-a spus că suma i se va dubla
O suceveancă a ”topit” în jur de 3.000 de euro în acțiuni, în două zile, după ce i s-a spus că suma i se va dubla

O suceveancă a ”topit” în jur de 3.000 de euro în acțiuni, în două zile, după ce i s-a spus că suma i se va dubla

O suceveancă a ”topit” în jur de 3.000 de euro în acțiuni, în două zile, după ce i s-a spus că suma i se va dubla
O suceveancă a ”topit” în jur de 3.000 de euro în acțiuni, în două zile, după ce i s-a spus că suma i se va dubla

Patru funcționari, puși sub acuzare în dosarul celor 1700 de străini cu cetățenii obținute fraudulos. Doi dintre ei au ajuns în arest

Fabrică de acte false pentru 1.700 de cetățeni din state foste membre URSS, la Câmpulung Moldovenesc
Fabrică de acte false pentru 1.700 de cetățeni din state foste membre URSS, la Câmpulung Moldovenesc