Liderul PSD Victor Ponta a declinat invitația făcută de Roberta Anastase, președintele Camerei Deputaților, de a participa la dezbaterea „Legea Educației Naționale – un pas înainte în România”, organizată, luni, la Palatul Parlamentului.
Ponta a precizat, potrivit unui comunicat al PSD remis, vineri, MEDIAFAX, că va prezenta separat opinia PSD.
Victor Ponta consideră că „sistemul de învățământ din România ar trebui tratat cu seriozitate, ca o prioritate națională” și, de aceea, „declină invitația făcută de Roberta Anastase de a participa la dezbaterea cu tema «Legea Educației Naționale – un pas înainte în România»”, apreciind că modul în care a fost organizată dezbaterea „demonstrează lipsa de respect pe care cei de la putere o arată față de profesori, față de părinți și față de elevii din România”.
„Dezbaterea pe tema educației, precum și modul în care aceasta a fost planificată, demonstrează lipsa de respect pe care cei de la putere o arată față de profesori, față de părinți și față de elevii din România. A vorbi în fața atâtor oameni despre reforma în învățământ pentru ca ulterior să le sugerezi profesorilor care urmează a fi disponibilizați, să se recalifice, pentru a deveni agenți de pază depășește limitele bunului-simț. Prin urmare, am refuzat să iau parte la o astfel de mascaradă”, a declarat liderul social-democrat, citat în comunicat.
Victor Ponta îi recomandă ministrului Educației, Daniel Funeriu, „să renunțe la mimarea acestor dezbateri, care nu au niciun rezultat real și să își canalizeze întreaga energie către rezolvarea problemelor de bază din educație – plata salariilor și evitarea disponibilizărilor din sistem”, se precizeză în comunicatul PSD.
„Guvernul pregătește disponibilizări în sistem, pune pe ultimul plan îmbunătățirea calității în educație, ministrul Daniel Funeriu se face ca dezbate reforma. Abia după ce își va da demisia, recunoscând astfel că este depășit de situație, vom putea să stăm de vorbă despre educație”, a arătat Ponta.
Ponta va prezenta, luni, la o conferință de presă, poziția PSD cu privire la „adevăratele probleme din educație, care, cu siguranță nu se regăsesc în dezbaterea organizată de ministrul Funeriu”.
„Am constatat cu stupoare că liderilor PSD și PNL li s-au acordat doar cinci minute pentru a-și expune punctul de vedere cu privire la legea Educației. Sistemul de învățământ din România ar trebui tratat cu seriozitate, ca o prioritate națională, în care toate formațiunile politice trebuie consultate în egală măsură”, a mai precizat liderul social-democrat.
La Palatul Parlamentului va avea loc, luni, dezbaterea cu tema Legea Educației Naționale – un pas înainte pentru România, eveniment organizat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sub patronajul președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase.