Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că are convingerea că liderul PNL Crin Antonescu a luat practic decizia de a candida la Președiniție din partea opoziției, pentru că până acum candidații opoziției au câștigat de fiecare dată, informează Mediafax.”Am, ca și alții, convingerea că domnul Antonescu a luat practic decizia de a merge singur și de a fi un candidat din opoziției, pentru că până aum candidații la Prezidențiale care au candidat din opoziție au câștigat”, a spus Ponta, după ce a participat la reuniunea informală a PSD de la hotel Rin.Ponta le-a spus celor din PSD că Antonescu va candida la Președinție „din parte opoziției” – sursePreședintele PSD, Victor Ponta, le-a spus, joi, social-democraților reuniți la hotelul Rin, că liderul PNL Crin Antonescu „și-a făcut niște calcule și va candida la Președinție din partea opoziției”, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice. Potrivit acestor surse, în interiorul reuniunii PSD s-a ținut un singur discurs, de către Victor Ponta, în timpul căruia au fost proiectate imagini de la Congresul PSD din urmă cu patru ani, când actualul președinte al formațiunii a preluat funcția.Ponta le-a spus social-democrațiilor că „în mare, Crin Antonescu și-a făcut niște calcule și va candida la Președinție din partea opoziției”, au mai declarat sursele.”Lucrurile stau așa, și acum să vedem ce facem”, le-a mai spus Ponta social-democraților.