Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că Guvernul își va asuma răspunderea pe un program de priorități pentru perioada următoare, document care nu reprezintă programul de guvernare din decembrie 2012, dar e inspirat aproape integral din acesta, informează Mediafax.”Guvernul își va angaja răspunderea în Parlament pentru un program cuprinzând prioritățile pentru perioada următoare și noile obiective apărute în ultimele luni, document care nu reprezintă programul de guvernare din decembrie 2012, dar este inspirat aproape integral din acesta”, a declarat premierul Ponta.Guvernul a aprobat, miercuri seară, programul politic care actualizează programul de guvernare, au declarat surse oficiale, documentul fiind transmis Parlamentului joi dimineață.Premierul Victor Ponta a declarat, în prima ședință a noului Cabinet, că pogramul pe care Guvernul îl va transmite Parlamentului este în proporție de 98-99% programul pe care Parlamentul deja l-a aprobat, fiind însă bine să fie actualizat la zi după schimbările de compoziție politică din Executiv. Noul Guvern s-a reunit, miercuri seara, în prima ședință de după ceremonia de depunere a jurământului de învestitură.Ponta a precizat anterior că Guvernul va adopta și transmite Parlamentului un program politic care va actualiza programul de guvernare, pentru care își va angaja răspunderea.El a precizat că este vorba de un program politic și că procedura va avea loc în baza articolului 114 din Constituție.