Liderul PSD Victor Ponta a precizat, marți, că ideea de a organiza alegeri preliminare în partid pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale, în condițiile în care există mai mulți candidați, i-a aparținut, fiind prevăzută și în Statut, el arătând că nu se va dezice acum de aceasta, informează Mediafax.Întrebat dacă e pregătit ca în cursa internă din PSD să aibă și un contracandidat, în condițiile în care Mircea Geoană ar lua în calcul să participe la acest scrutin intern, Ponta a răspuns: ”Categoric, da. Aici eu nu vorbesc de Mircea Geoană sau de mine sau de altcineva. Eu sunt cel care am propus Congresului – și avem în Statut acest lucru – că dacă există mai mult de un singur candidat care dorește să candideze din partea PSD-PC-UNPR la funcția de președinte al României, avem prevăzut în Statut un lucru pe care îl consider foarte bun și pe care l-au făcut alte partide de centru-stânga din Europa, nu doar în America se întâmplă, s-a întâmplat în Italia, în Franța, și anume alegeri preliminare”.El a spus că, în măsura în care pe 1 august, când va fi convocat Consiliul Național al PSD, se vor depune oficial mai multe candidaturi, atunci se vor face alegeri preliminare.





