Producătorul chinez de echipamente telecom ZTE i-a prezentat premierului Ponta un sistem de supraveghere și control pentru combaterea eficientă a infracțiunilor și intevenția rapidă a autorităților în caz de situații de urgență și terorism, premierul spunând că sistemul poate fi introdus în România.
El a arătat însă că este necesar ca opinia publică să fie informată în prealabil despre acest sistem și să existe garanții constituționale și legale care să asigure că drepturile fundamentale ale omului nu sunt încălcate.
„Lumea merge în această direcție, a sistemelor de supraveghere mult mai performante”, a spus Ponta, aflat în vizită oficială în China.
ZTE Corporation a fost înființat în 1985, la Shenzhen, și derulează în prezent activități în peste 140 de țări, fiind cel mai mare operator chinez de telecomunicații listat la bursa din Hong Kong și la cea din Shenzhen.
ZTE produce echipamente pentru rețele de telecomunicații fixe, mobile, pentru rețele optice și de date, și pentru rețele inteligente și de ultimă generație.