Fumatul interzis

Pompierii, puși la treabă de doi fumători neglijenți

Fumatul interzis: Pompierii, puși la treabă de doi fumători neglijenți
Fumatul interzis: Pompierii, puși la treabă de doi fumători neglijenți

Pompierii Gărzii de Intervenție Gura Humorului, precum și cei ai Detașamentului Suceava, au fost nevoiți să intervină în cursul zilei de duminică pentru stingerea a două incendii izbucnite din cauza a doi fumători neglijenți care și-au aruncat la întâmplare mucurile de țigară, fără să le stingă.
Prima alarmă s-a dat duminică, în jurul orei 13:30, atunci când pompierii suceveni s-au deplasat la Moara, acolo unde izbucnise un incendiu pe circa 1000 de metri pătrați de vegetație uscată. Pentru stingerea flăcărilor și împiedicarea propagării acestora la un teren agricol învecinat, în sprijinul pompierilor au intervenit și membrii comitetului local pentru situații de urgență al comunei Moara.
Aproximativ două ore și jumătate mai târziu a fost rândul pompierilor din Gura Humorului să se deplaseze cu o autospecială în zona străzii „Dealul Toaca”, acolo unde cinci hectare de vegetație uscată erau cuprinse de flăcări.
Din fericire, în ambele situații, pompierii au reușit să stingă flăcările, înlăturând pericolul de propagare la locuințe sau fondul forestier.
În urmă cu aproximativ o săptămână, comitetele locale pentru situații de urgență din cele 114 localități ale județului au fost avertizate de prefectul Orest Onofrei asupra arderilor necontrolate la vegetația uscată.
Statistica incendiilor din ultimii ani arată că, în perioada februarie-iulie, în România se înregistrează cel mai mare număr de arderi necontrolate ca urmare a acțiunilor de igienizare a terenurilor cu vegetație uscată.

Fumatul interzis: Pompierii, puși la treabă de doi fumători neglijenți
Fumatul interzis: Pompierii, puși la treabă de doi fumători neglijenți
Fumatul interzis: Pompierii, puși la treabă de doi fumători neglijenți
Fumatul interzis: Pompierii, puși la treabă de doi fumători neglijenți

Recomandări

Casa primului primar post-revoluție din Moara, distrusă de flăcările plecate de la scurgerile de gaz ale buteliei și aragazului

Pompierii avertizează că reîncepe sezonul incendiilor de vegetație, care pot provoca mari pagube sau pierderi de vieți