Intervenție la înălțime pentru pompierii suceveni pentru a salva un copil în vârstă de doi ani, rămas nesupravegheat, cu ușa de la intrare blocată pe dinăuntru, într-un apartament din cartierul Burdujeni.
S-a întâmplat în această după-amiază, în jurul orei 13:00.
O femeie din municipiul Suceava a apelat la pompieri pentru a debloca ușa apartamentului său, de la etajul IV al unui bloc de pe strada Eroilor, apartament în care a rămas încuiat, fără supraveghere, fiul ei minor.
Mama cu pricina a povestit disperată că a ieșit pentru câteva secunde din apartament pe holul scării blocului, iar ușa metalică a apartamentului s-a închis după ea, blocându-se automat.
La fața locului a fost trimis un echipaj de pompieri, care, cu ajutorul scării mecanice, a pătruns în apartament, pe geamul de la balcon, a deblocat ușa și a redat copilul mamei îngrijorate.