Pomenirea Sfintei Xenia (sec. V)

Fericita și pururea pomenita Xenia a fost din slăvita cetate a Romei, fiică de neam cinstit, tatăl ei fiind senator al împărăției, binecredincios și râvnitor. Deci, ajungând ea la vârsta nunții și toate cele de nuntă gătite fiind, ea a fugit de acasă cu alte două femei tinere, credincioasele ei slujnice, dorind împreună toate, a se face mirese Mirelui celui nestricăcios, lui Hristos Domnul, prin veșnica feciorie și înțelepciune, dar această dorire Xenia tăinuind-o înaintea părinților ei, fiind singura lor fiică.
Și luând ea puțin aur și îmbrăcăminte bărbătească, s-a urcat împreună cu slujnicele sale în corabie și făcând călătoria pe mare și străbătând multe locuri, a sosit la insula numită Cos, unde și-a luat chipul ei femeiesc și, întâlnind acolo pe omul lui Dumnezeu, preotul și egumenul Pavel, venind de la Locurile Sfinte, l-a rugat să le fie lor îndrumător duhovnicesc.
Deci, îndemnate fiind de dumnezeiescul Pavel, au venit în cetatea Milasa și, făcând acolo, din aurul ce avea, o bisericuță, cu hramul Sfântului Mucenic Ștefan, și chilii, împreună cu alte câteva fecioare au întemeiat o mică mănăstire. Și atâta râvnă și nevoință a arătat fericita aceasta Xenia în răbdarea și părăsirea simțirii poftelor lumești, încât pilda s-a făcut pe sine, a petrecerii cerești în trup omenesc.
Drept aceea, și semn de sus a primit pentru buna petrecere a vieții sale. Că, îndată după moartea ei, întru amiază fiind și soarele luminând pământul, s-a ivit pe cer o cruce din stele luminoase, cuprinsă într-un țarc de stele, semn care se părea a fi ca o cunună dată fericitei de la Dumnezeu, proslăvind ostenelile și râvna dragostei sale pentru Hristos, de vreme ce, după îngroparea trupului ei în pământ, semnul acela n-a mai fost văzut.
Și s-au descoperit atunci și cele despre Sfânta, spunându-le pe patul de moarte, una din slujnicele ei, din ce țară și din ce neam se trage fericita, precum și numele ei cel de la părinți, Evsevia, ca vrând a nu fi cunoscută, și-a pus ea numele de Xenia, care însemnează „Cea străină”. Și așa, cu sârguitoare osteneală, a lucrării și a gândirii s-a mutat fericita la Hristos, mult doritul ei Mire. Dumnezeului nostru, slavă!