Pomenirea Sfântului Mucenic Leontie, și a celor împreună cu dânsul, Ipatie și Teodul.

Sfinții Mucenici Ipatie, Leontie și Teodul erau soldați romani. Leontie, grec de origine, era comandant de armată în orașul fenician Tripoli, pe vremea împăratului Vespasian (70-79), fiind respectat pentru curajul său, bunul simț și virtutea de care dădea dovadă.
Când împăratul l-a numit pe senatorul roman Adrian guvernator al districtului fenician, i-a dat libertate deplină în a „vâna” creștini, iar în cazul în care aceștia nu vroiau să jertfească la idolii lor romani, să fie dați spre tortură și moarte. În drumul său spre Fenicia Adrian a auzit de faptele Sf. Leontie care a întors pe mulți păgâni la creștinism și l-a delegat pe tribunul Ipatie cu un detașament de soldați la Tripoli, să-l prindă și să-l aresteze pe creștinul Leontie. Pe drum, însă, Ipatie a căzut grav bolnav și fiind aproape de moarte a avut un vis în care i s-a arătat un înger care i-a spus: „Dacă vrei să fii tămăduit, tu și soldații tăi trebuie să spuneți de trei ori: „Dumnezeule al lui Leontie, ajută-mă!”
Deschizând ochii, Ipatie l-a văzut pe înger și i-a spus: „Dar eu trebuia să-l arestez pe Leontie și acum să cer ajutor Dumnezeului său?” În acel moment îngerul a dispărut. Ipatie a povestit visul său soldaților, printre care se afla și bunul său prieten Teodul, după care toți împreună au cerut ajutor Dumnezeului căruia i se închina Sf. Leontie. Ipatie s-a vindecat în clipa următoare spre bucuria soldaților săi, numai Teodul stătea deoparte, mirându-se de minunea ce s-a făcut. Sufletul său s-a umplut de dragoste pentru Dumnezeu, rugându-l pe Ipatie să se grăbească mai repede ca să ajungă la Sf. Leontie.
La sosirea în oraș, un străin i-a invitat în casa lui și i-a găzduit cu bucurie și dăruire. Aflînd că cel care i-a omenit a fost chiar Sf. Leontie, au căzut în genunchi și i-au cerut să-i lumineze în credința cea adevărată. Atunci Sf. Leontie i-a botezat pe loc și când a chemat în rugăciune numele Sfintei Treimi, un nor de lumină s-a adunat deasupra lor, picurînd ploaie peste ei. Ceilalți soldați care-l căutau pe comandantul lor ajunseră la Tripoli, unde se afla deja și guvernatorul Adrian. Aflînd ce s-a întâmplat, a ordonat ca cei trei, Leontie, Ipatie și Teodul să fie aduși în fața lui. După ce i-a amenințat cu chinurile și moartea, le-a cerut să se lepede de Hristos și să se închine la zeii romani.
Însă toți mucenicii și-au mărturisit credința nestrămutată în Hristos. Sf. Ipatie a fost pus sub un zid și trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier iar Sf. Teodul a fost bătut fără milă cu bâtele. Văzând hotărârea sfinților, în cele din urmă le-au tăiat capul. După ce a fost torturat, Sf. Leontie a fost dus în temniță iar în dimineața următoare a fost adus în fața guvernatorului. Adrian a încercat să-l ademenească pe sfântul mucenic cu bani și onoruri dar nereușind să-l înduplece, l-a pus la alte chinuri. Sfântul a fost suspendat de un stâlp cu capul în jos și cu o piatră mare legată de gât, dar nici acest chin nu l-a făcut să renunțe la credința lui. Atunci guvernatorul a pus să fie bătut cu bâtele până nu a mai rămas viață în el. Trupul i l-au aruncat apoi în afara orașului dar creștinii l-au luat și l-au îngropat cu mare evlavie lângă Tripoli. Cei trei sfinți mucenici au murit cândva între anii 70-79.
Despre acuzațiile ce i s-au adus Sf. Leontie și despre pătimirile și moartea lui s-a scris de către scribul curții pe plăcuțe metalice care au fost puse la mormântul său.