Pomenirea semnului cinstitei Cruci

Sfânta cruce s-a arătat pe cer deasupra Ierusalimului în dimineața zilei de 7 mai, 351 în timpul domniei împăratului Constanțiu, fiul Sfântului Constantin (prăznuit în 21 mai).
În acea vreme, erezia arianismului conform căreia Hristos a fost un simplu om și nu Dumnezeu, era cauza multor dispute și scindări în interiorul imperiului. Chiar și după primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, mulți au fost atrași de falsele învățături iar ortodocșii s-au trezit în multe locuri în minoritate.
Constanțiu, conducătorul părții estice a imperiului era adept convins al arianismului. Frații săi, Constantin al II-lea și Constans, creștini ortodocși evlavioși, erau conducătorii părții de vest. Ambii au fost uciși în două bătălii diferite prin anul 350, lăsându-l pe Constanțiu să domnească singur. Tot în acel an, 350, Sfântul Chiril (prăznuit în 18 martie) a devenit Patriarh al Ierusalimului și a început lupta acerbă împotriva arianismului.
În luna mai a anului 351 a apărut deasupra Ierusalimului o cruce luminoasă, care se întindea de la Golgota până la Muntele Măslinilor, pe o distanță de aproximativ 9 km, fiind pe cât de lungă pe atât de lată, strălucind mai tare decât soarele. O mulțime de oameni au ieșit din casele lor și de la munca lor îndreptându-se spre biserici pentru a aduce slavă lui Dumnezeu. Istoricul Sozomen scria că această minune a dus la convertirea multor păgâni și iudei la creștinism.
S-a mai păstrat în timp și o epistolă scrisă de Sf. Chiril adresată împăratului, în care îi descria fenomenul miraculos, mustrându-l să se alăture credinței creștine. Sfânta Cruce a rămas pe cer timp de 7 zile.
Minunea dumnezeiască a Crucii deasupra Ierusalimului a întărit pe ortodocși în credința lor și a contribuit la întoarcerea multor arieni în sânul bisericii. Aceasta este și o reamintire a celei de-a doua veniri a Mântuitorului pe pământ când „semnul Fiului se va arăta pe cer” (Matei 24:30).
(www.calendar-ortodox.ro)