Pomenirea părintelui Auxențiu, cel din munte

Cuviosul Auxențiu a trăit pe vremea împărăției lui Teodosie cel Mic, și se trăgea cu neamul din Răsărit. Era om învățat și îmbrățișând viața monahală s-a suit pe muntele ce se găsește în fața Oxiei; era răbdător foarte în nevoințe, având credința cât se poate de dreaptă. A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie și Nestorie. Și primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraților și a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la față cu darul cel dumnezeiesc, și revărsa în toate zilele izvoare de minuni și de tămăduiri celor ce veneau la dânsul. Și adormind în pace, a fost așezat în sfânta biserică zidită de dânsul.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.
Cuviosul acesta îmbrățișând viața sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; și aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfințit lui Dumnezeu și a locuit acolo, făcându-și un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul viețuia cu mari osteneli, dar nemulțumindu-se cu acestea, altele și mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat și măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind și demoni izgoniți cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulți prin nevoințe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare și vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viață la pace.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam
Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare și era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut și a adunat bogăția petrecerii și bunătății sihăstrești. Căci cu atâta priveghere și stare de toată noaptea și cu postire și-a omorât trupul său, încât a rămas mulți ani nemișcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo și, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieșit liniștit. Și fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în țărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe dea colo. Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărățeștile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, și apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toți se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creștini, îndată au zidit și biserică și l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a șezut acolo trei ani și bine povățuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu și întărindu-i, iarăși s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot. Cu acest fel de bune și lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, și cu de Dumnezeu însuflate învățături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme și i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învățându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoștințat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, și puțină vreme viețuind, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.