Sinaxar

Pomenirea aducerii moaștelor Sfântului Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (Teoforul)

Sfântul mucenic Ignatie, urmașul apostolilor, a fost al doilea episcop al Antiohiei; și împreună cu Policarp, episcopul Smirnei, au fost ucenici ai Evanghelistului Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu. Sfântul Ignatie a fost adus înaintea împăratului Traian, a răbdat tot felul de chinuri și de încercări și a biruit. Apoi a fost trimis la Roma să lupte cu fiarele, care l-au sfâșiat și l-au mâncat. Câțiva creștini au adunat cinstitele și sfințitele rămășite căzute din gura leilor și le-au adus de la Roma la Antiohia, dându-le fraților, ca un dar dorit. Aceștia au așezat cu toată cinstea aceste sfinte moaște în pământ. Biserica prăznuiește cu bucurie sărbătoarea Aducerii moaștelor sfântului Ignatie Teoforul.

Recomandări

Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul de la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din București vor ajunge la Mănăstirea Hagigadar

Două călugărițe de la mănăstirea construită de Becali în Uganda au participat la procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava