Un polițist de la Bălăceana, Ionuț Cosmațchi este cercetat penal de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru că făcea afaceri cu firma de pompe a socrului. Procurorii au remis și un comunicat în acest sens, comunicat care următorul conținut.
La data de 24 aprilie 2018, lucrători de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, cu sprijinul Direcției Generale Antifraudă și al Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, au procedat la efectuarea de percheziții, în baza mandatelor de percheziție emise de Tribunalul Suceava, în 6 locații, printre care sediul unui post de poliție din zona rurală a județului Suceava, domiciliile unor persoane fizice și sediul unei persoane juridice.
După finalizarea perchezițiilor, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au fost aduse în vederea audierilor 5 persoane, una dintre acestea, lucrător de poliție, având calitatea de suspect în cauză.
La aceeași dată s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de lucrătorul de poliție menționat (agent de poliție care își exercită atribuțiile de serviciu în cadrul unui post de poliție din zona rurală a județului Suceava), pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în formă continuată, și pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, în formă continuată.
Față de agentul de poliție s-a instituit măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că:
În perioada august – decembrie 2017 lucrătorul de poliție menționat (agent de poliție care își exercită atribuțiile de serviciu în cadrul unui post de poliție din zona rurală a județului Suceava), a desfășurat în mod continuu operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea îndeplinită, funcția de agent de poliție, încălcând dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. g din Legea nr. 360/2002, respectiv a administrat în fapt o societate comercială (în cadrul căreia nu deține nicio calitate oficială), cu sprijinul soției sale, care a acționat în unele cazuri ca persoană interpusă, în sensul că a prestat servicii funerare, a gestionat achizițiile și livrările efectuate de societate, a efectuat plăți și încasări, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, după cum urmează:
– a prestat servicii funerare complete sau parțiale (toate serviciile: îmbălsămarea și îmbrăcatul defunctului, asigurarea sicriului și a accesoriilor necesare, transport funerar, livrare de coroane și coșuri de flori etc. sau numai o parte din acestea) aferente unui număr de 43 de ceremonii de înmormântare;
– a vândut 35 de coroane funerare către diverși clienți, efectuând încasări și obținând și în acest mod venituri.
La data de 29.08.2017, agentul de poliție menționat a efectuat transport mortuar la o ceremonie de înmormântare, conducând autovehiculul pe drumurile publice de pe raza localității Bălăceana, iar la data de 08.09.2017, a efectuat transport mortuar la o altă ceremonie de înmormântare, conducând autovehiculul pe drumurile publice de pe raza localității Ilișești, deși exercitarea dreptului de a conduce îi era suspendată în perioada 16.06.2017 – 13.09.2017.
Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava.
Având în vedere stadiul anchetei penale, care se află în derulare, nu pot fi furnizate la acest moment alte informații referitoare la această cauză, însă, pe măsură ce aceasta va avansa, vom informa opinia publică.