Solicitate intens de ani de zile de sindicaliștii din poliție, camerele audio-video de tip „body cam”, care vor fi atașate la uniformele polițiștilor în timpul serviciului, au ajuns de câteva zile și în dotarea polițiștilor suceveni.
161 de astfel de camere au fost distribuite structurilor de poliție ale Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Intenția mai marilor din poliție este ca fiecare echipaj rutier ori de ordine publică să aibă câte o astfel de cameră. Pentru asta, mai e nevoie de o tranșă de camere, însă oricum cele 161 de camere deja distribuite vor ajunge, câte 2-3, la fiecare secție rurală de poliție.
Aceste camere sunt considerate o „armă” esențială care să îi ajute pe polițiști atunci când sunt victimele unor agresiuni verbale sau fizice ori când sunt acuzați de fel de fel de abuzuri. În plus, polițiștii spun că din practică s-au convins că existența acestor camere are un efect clar descurajator pentru un posibil agresor, ceea ce va duce la scăderea numărului de fapte de ultraj.
Pe de altă parte, polițiștii vor fi nevoiți și ei să fie mult mai atenți la cum pun problema atunci când intervin la evenimente, ce limbaj și abordare au etc., ceea ce până la urmă este tot în avantajul cetățeanului de bună-credință.
Caz concret care a demonstrat importanța unei astfel de camere
Sunt polițiști suceveni care folosesc de ani de zile astfel de camere video corporale, achiziționate din banii proprii.
Monitorul de Suceava a scris acum câteva luni de cazul șefului Postului de Poliție Păltinoasa, Vasile Grumăzescu, care în lunga sa carieră de polițist a fost victimă a mai multor infracțiuni de ultraj.
El avea camera în funcțiune și în seara zilei de 30 decembrie 2018, când acționa, alături de încă doi colegi, pe raza satului Capu Codrului, comuna Păltinoasa.
Atunci, Grumăzescu a fost lovit în față, suferind o fractură de piramidă nazală, fiind lovit totodată și cu o scândură în zona capului. Grumăzescu era însoțit de o tânără agentă, colega de la Postul Păltinoasa, plus încă un polițist de la Postul de Poliție Valea Moldovei. Polițista a fost și ea lovită în timpul scandalului.
Lovit și pus în mare dificultate, șeful de post a scos pistolul și a executat opt focuri de armă. Șapte au fost trase în plan vertical și abia al optulea spre unul dintre atacatori.
În urma procesului, cei doi agresori au primit câte 5 ani și 2 luni de închisoare cu executare. Imaginile surprinse de camera corporală au ajutat mult pentru a susține ceea ce a declarat polițistul în fața procurorului de caz și a instanței de judecată.
„Acele imagini au contat decisiv, deși erau filmate cu o cameră personală instanța a acceptat proba fără probleme. Martorii au fost evazivi, inculpații nu recunoșteau nimic, dacă nu aveam camera ar fi fost foarte greu”, a relatat șeful de post la vremea respectivă.
Vasile Grumăzescu este și liderul din Suceava al Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP), care a cerut susținut în ultimii ani aceste dotări care să-i ajute pe polițiști, dar și să le facă până la urmă intervenția mai transparentă.