Serviciul de Poliție Rutieră Suceava a primit, în ultima perioadă, numeroase sesizări de la persoane care sunt implicate în litigii cu cei cărora le-au vândut mașinile și care le cer oamenilor legii să-i oprească în trafic pe cei vizați și să le ridice certificatele de înmatriculare. Practic, polițiștii sunt puși în situația de a fi un fel de recuperatori de mașini, solicitările de acest gen fiind respinse imediat.
Cel mai adesea vechiul proprietar a vândut mașina, iar cumpărătorul nu a făcut acte de transfer pe numele său. Se ajunge astfel în situația ca proprietarul din acte să aibă de plătit impozite ori amenzi, deși nu mai are mașina de ani de zile. În alte cazuri, cumpărătorul a achitat doar o parte din sumă, a luat mașina, după care a refuzat să mai dea și restul banilor, conform înțelegerilor dintre părți.
„Avem multe sesizări de acest gen, persoane care au înstrăinat autoturismele altor persoane, de multe ori fără a-și aminti detaliile de identitate ale acestora, și care ne cer sprijin în vederea identificării mașinii și obligării șoferilor la efectuarea transferului de proprietate. Conform legii însă, poliția poate identifica și opri un autoturism numai în cazul în care șoferul a încălcat o normă rutieră, noi nu putem să căutam în trafic respectiva mașina și să-l tragem la răspundere pe șofer pentru că nu a făcut acest transfer”, a explicat cum stau lucrurile comisarul Liviu Sfichi, șeful Serviciului de Poliție Rutieră Suceava.
În unele cazuri, cei care depun reclamații la poliție ar dori ca vehiculul să fie indisponibilizat de polițiști, până la clarificarea problemelor din acte, însă nici acest lucru nu este posibil.
Legislația rutieră prevede clar când Poliția poate reține o mașină, iar asta se întâmplă doar în cazurile grave (când șoferul este băut, când starea tehnică a acesteia pune în pericol iminent circulația, când vehiculul a fost declarat furat, când este folosit la săvârșirea unei fapte de natură penală etc.).
Au de plătit impozite de acum patru-cinci ani
El a exemplificat cu cazurile unor suceveni care, fiind puși în situația de a avea de plătit impozite de prin 2006-2007, au sesizat poliția, însă habar nu au la cine ori unde este acum mașina lor.
Numai în acest an, a arătat comisarul de poliție, s-au primit 15-20 de sesizări de acest gen. Cei care trimit reclamațiile sunt sfătuiți în scris să se adreseze instanței de judecată, pe cale civilă, pentru a-și rezolva acest tip de probleme.
Există totuși și o speranță pe care o lasă reprezentanții Poliției Rutiere.
Aceste sesizări rămân în atenția Poliției, iar dacă autoturismul este identificat în trafic pentru o abatere și se reține certificatul de înmatriculare, acesta poate fi restituit ulterior doar proprietarului de drept.
Situație fără rezolvare
Polițiștii rutieri, puși în situația de a deveni recuperatori de mașini
