Acțiune de control

Polițiștii rutieri au aplicat peste 700 de amenzi, în trei zile



O acțiune de control în trafic a polițiștilor rutieri, desfășurată la finele săptămânii trecute, pe parcursul a trei zile, s-a soldat cu aplicarea a peste șapte sute de amenzi. Controlul în trafic s-a desfășurat vineri, sâmbătă și duminică, la nivelul întregului județ, prin implicarea a numeroase forțe de poliție, de la structurile municipale și orășenești. Scopul principal al acțiunii a fost depistarea șoferilor băuți, de asemenea acționându-se intens și cu radarele.
În cele trei zile au fost constatate nu mai puțin de 15 infracțiuni, din care nouă au vizat șoferi depistați băuți la volan, cu concentrații de peste 0,40 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, 28 de șoferi au fost lăsați fără permise de conducere, iar altor 13 li s-au ridicat certificatele de înmatriculare.
Cele 708 amenzi date de polițiști pe parcursul a trei zile însumează o valoare totală de peste 136.000 de lei.
Mulți dintre șoferii depistați băuți sunt tineri și foarte tineri. Poliția a dat ca exemplu cazul lui Andrei R., în vârstă de 20 de ani, din comuna Volovăț, tras pe dreapta pe DJ 178, pe raza localității de domiciliu. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că tânărul de 20 de ani avea o concentrație de 0,61 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Un alt exemplu este conducătorul auto Dorin B., de 23 de ani, din municipiul Rădăuți, prins pe strada Libertății din localitate cu o concentrație de 0,63 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
În ultima lună, acțiunile de control organizate de Poliția Rutieră la fiecare final de săptămână au adus record după record în ceea ce privește abaterile constatate.
Exceptând controlul de acum câteva zile, în cadrul altor trei acțiuni de la final de săptămână, desfășurate în februarie, polițiștii au aplicat aproape 2.000 de amenzi, au întocmit 40 de dosare penale și au reținut 79 de permise de conducere.
Conducerea Serviciului Rutier a explicat numărul mare de sancțiuni prin sporirea efectivelor cu care s-a acționat, de unde se poate concluziona că nu există suficienți polițiști pentru a-i depista pe toți șoferii care, urcându-se la volan băuți, fără permise de conducere sau circulând cu viteză excesivă, pot curma oricând vieți nevinovate.



Recomandări

Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp

Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp
Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp