Protest

Polițiștii ies luni în stradă



Polițiștii din Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex vor organiza, luni, un miting în Capitală, nemulțumiți de rezultatul negocierilor cu reprezentanții Ministerului Internelor și Reformei Administrative (MIRA) privind salariile.
Organizatorii au anunțat că la mitingul de luni, ca va avea loc între orele 11.45 și 13.45, în Piața Revoluției, în fața sediului MIRA, vor participa peste 500 de polițiști din 16 județe, precum și delegațiile organizațiilor sindicale din 19 țări europene afiliate la Consiliului European al Sindicatelor din Poliție.
Printre revendicările sindicaliștilor se numără creșterea indicelui de salarizare a agenților de poliție, creșterea salariului personalului contractual din MIRA și acordarea unor drepturi similare funcționarilor publici, acordarea sumelor restante (prime de concediu pentru 2004-2006 și spor de fidelitate pe 2005), plata integrală a orelor suplimentare și asigurări de sănătate gratuite pentru toți polițiștii.
Reprezentanții Pro Lex arată că prin acest miting se dorește atragerea atenției asupra faptului că polițiștii au „probleme profesionale nerezolvate”.
„Nu am urmărit și nu am dorit în mod expres să organizăm acest miting de protest. Problemele sesizate în nenumărate rânduri, devenite revendicări, nu și-au găsit rezolvarea în timp util, de aceea suntem nevoiți să apelăm la forma extremă de luptă sindicală”, a declarat președintele Pro Lex, Vasile Lincu.
Reprezentanții Ministerului Internelor și cei ai Sindicatului Pro Lex s-au întâlnit, joi, pentru a doua zi consecutiv, în cadrul Subcomisiei de Dialog Social pe probleme de ordine publică, în urma discuțiilor purtate, după cum s-a convenit în ziua precedentă, fiind analizate punctual, revendicările sindicale, se arată într-un comunicat al organizației sindicale.
Pentru că în urma discuțiilor nu s-a ajuns la un acord între cele două părți, Pro Lex a anunțat că va recurge la proteste.
„Reprezentanții Pro Lex au demonstrat că există probleme profesionale prin prezentarea punctuală a acestora, au propus modalități de soluționare acceptate de membrii subcomisiei MIRA. Astfel, pentru interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor legale, urmează să se emită dispoziții circulare la nivelul tuturor structurilor, iar pentru alte probleme semnalate este necesară o analiză mai complexă și elaborarea unor inițiative legislative. Cu toate acestea, reprezentanții sindicatului Pro Lex consideră că negocierile nu au avut o finalitate concretă. Dialogul a fost mai mult decât necesar pentru identificarea pârghiilor de rezolvare de comun acord”, precizează sursa citată.
Principala revendicare, rezolvată
În urmă cu o zi, reprezentanții Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex și cei ai Ministerului Internelor au rezolvat problema mutării definitive a polițiștilor numai cu acordul acestora, aceasta fiind una din cele mai importante revendicări.
Membrii Comisiei de Dialog Social au recunoscut că sunt anumite probleme de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale.
Astfel, s-a stabilit ca mutarea definitivă a polițiștilor să fie posibilă numai cu acordul celui vizat. În cazul mutării definitive, polițistul se bucură de anumite drepturi, stabilite prin Legea Funcționarului Public (L 188/1999 republicată), dar neacordate pînă în prezent.
Funcționarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorității sau instituției publice în altă localitate dacă se află în situația de graviditate, dacă își crește singur copilul minor sau în funcție de starea sănătății, dovedită cu certificat medical, sau dacă mutarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiții corespunzătoare de cazare, este singurul întreținător de familie, sau există motive familiale temeinice.



Recomandări