ÎN SFÂRȘIT!

Polițiștii de la rutieră au făcut ordine în traficul din Suceava



Polițiștii de la rutieră au făcut ordine în traficul din Suceava
Polițiștii de la rutieră au făcut ordine în traficul din Suceava

– Ieri, în ziua în care polițiștii au reușit să se organizeze, pe străzile municipiului s-a circulat normal, șoferii de pe microbuzele maxi-taxi fiind puși la respect
– În total, pe străzile din oraș au fost 40 de oameni, jumătate dintre ei aduși de la polițiile municipale
Ieri s-a circulat normal în municipiul Suceava! Nu este o glumă nesărată, ci adevărul gol-goluț. După zile întregi în care presa a semnalat numeroasele nereguli și încălcări ale legislației rutiere comise de șoferii de maxi-taxi, ieri s-a produs minunea. Polițiștii au reușit să se organizeze, iar toate punctele-cheie cu probleme mai ales în orele de vârf au fost supravegheate de agenții de circulație. Inspectorul principal Alin Botezatu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, a explicat ce s-a întâmplat ieri: „Au fost aduși polițiști și de la alte compartimente ale Inspectoratului pentru a putea face față traficului din municipiul Suceava. Agenții care se află pe stradă nu vor mai tolera nici un fel de abatere de la prevederile legale în materie de legislație rutieră, cu atât mai mult ale șoferilor de maxi-taxi. Cei care vor crea intenționat ambuteiaje vor fi sancționați la sânge, dar așteptăm reglementarea acestei probleme și din partea Primăriei. Oricum, aceste acțiuni vor continua zilnic și cu ajutorul reprezentanților altor instituții, cum ar fi Autoritatea Rutieră Română, Registrul Auto Român sau Secția de Drumuri Naționale”. Potrivit lui Botezatu, pe străzile din municipiu au fost ieri nu mai puțin de 40 de polițiști de la rutieră, fie pentru a dirija traficul, fie pentru a-i prinde cu radarul pe vitezomani. Din cele 6 radare existente în tot județul, jumătate au acționat ieri pe raza municipiului Suceava, la fel cum se va întâmpla și în toate celelalte zile ale acestei săptămâni. De asemenea, la solicitarea șefului Serviciului Poliției Rutiere Suceava, au fost aduși în municipiu 9 agenți de la Compartimentul Drumuri Naționale, precum și 20 de agenți de la polițiile municipale din județ. Aceștia se adaugă celorlalți 11 oameni de la Biroul Poliției Rutiere Suceava, astfel încât în total traficul rutier se va afla sub lupa a 40 de polițiști.