Nemulțumiri tot mai mari

Polițiștii criminaliști de la Gura Humorului au anunțat în scris că nu mai vor să asigure permanența

Nemulțumirile polițiștilor legate de faptul că nu li se mai plătesc sporurile pentru asigurarea permanenței de la domiciliu sunt departe de a se fi stins, iar unii dintre ei s-au decis să ia măsuri radicale. Ultimii pe listă sunt polițiștii de la Compartimentul Criminalistic al Poliției orașului Gura Humorului, compartiment care are în componență doar doi oameni. Aceștia ar trebui să asigure cercetarea la fața locului, în cazuri de furt, accidente, distrugeri, morți suspecte etc., la nivelul a două orașe, Gura Humorului și Frasin, plus o secție rurală, în total încă zece comune arondate. După cum lesne se poate înțelege, munca polițistului criminalist trebuie să se facă la locul evenimentului, deci este nevoie de el 24 din 24.
„La un calcul sumar, ne vedem nevoiți să asigurăm intervenția la evenimentele sesizate timp de șase luni, într-un an calendaristic, de fiecare, întrucât la nivelul acestei subunități de poliție, la Compartimentul Criminalistic, munca nu se poate desfășura în schimburi, pentru a se asigura continuitatea serviciului polițienesc de la sediul subunității, iar posibilitatea compensării cu timp liber, pentru timpul stat la permanență, nu este posibilă datorită lipsei de cadre”, se arată în raportul scris al polițiștilor criminaliști din Gura Humorului, transmis conducerii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Fără polițist criminalist pentru cercetare la fața locului, de la 16.00 până a doua zi dimineață
Cei doi polițiști criminaliști au asigurat până acum permanența de la domiciliu pentru că primeau spor pentru asta, adică bani în plus la salariu.
Cum în 2018 sporurile pentru permanență nu se mai dau, polițiștii de la Compartimentul Criminalistic al Poliției orașului Gura Humorului au decis că nu mai pot lucra într-un ritm infernal, fără a fi plătiți suplimentar. Ei au scris în raport că nu sunt de acord ca, din martie 2018, să mai fie planificați la permanența neremunerată de la domiciliu, în afara programului de lucru, adică între 8.00 și 16.00, cinci zile pe săptămână.
Polițiștii au mai solicitat în raportul scris trimis conducerii IPJ Suceava să li se comunice o eventuală soluție pentru rezolvarea problemei.
Singura soluție viabilă ar putea fi suplimentarea numărului de oameni, pentru ca polițiștii criminaliști să lucreze în ture și astfel să nu mai fie nevoie de a se asigura permanența de la domiciliu. Așa s-a întâmplat recent în cazul Formațiunii Criminalistice de la Poliția municipiului Rădăuți, însă acolo a fost nevoie doar de aducerea unui om în plus.
La Gura Humorului însă, având în vedere că sunt doar doi polițiști criminaliști, o soluție pare a fi mult mai greu de găsit.
Polițiștii care asigurau permanența de la domiciliu au pierdut între 400 și 700 de lei pe lună
Polițistul criminalist Bogdan Bănică, liderul județean al Sindicatului DECUS, cel care a prezentat situația colegilor de la Gura Humorului, a subliniat că la fel stau lucrurile și pe toată zona Vatra Dornei, unde sunt doar doi polițiști criminaliști, dar și la alte structuri de poliție din județ.
„Sunt mai mulți colegi din județ care au depus rapoarte individuale în care au anunțat că nu mai vor să muncească fără a fi plătiți”, a spus Bănică, care a depus și el un raport individual în acest sens.
El a arătat că problemele de acest gen au fost rezolvate doar punctual, unde erau cât de cât oameni suficienți și, cu unul detașat în plus, s-a reușit asigurarea muncii în schimburi.
Bogdan Bănică a precizat că polițiștii din structurile la care era nevoie de asigurarea permanenței la domiciliu au pierdut între 400 și 700 de lei, după tăierea sporului.
„Sindicatul pe care îl reprezint ține să salute și să susțină demersul colegilor din țară care ausesizat Consiliul Suprem de Apărare a Țării cu privire la faptul că structurile Poliției Române nu asigură programul permanent de lucru al angajaților, ceea ce aduce prejudicii grave ordinii publicii și securității naționale”, a mai transmis Bogdan Bănică.

Polițiștii criminaliști de la Gura Humorului au anunțat în scris că nu mai vor să asigure permanența
Polițiștii criminaliști de la Gura Humorului au anunțat în scris că nu mai vor să asigure permanența
Polițiștii criminaliști de la Gura Humorului au anunțat în scris că nu mai vor să asigure permanența
Polițiștii criminaliști de la Gura Humorului au anunțat în scris că nu mai vor să asigure permanența

Recomandări

A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști. Nici unul dintre ei nu avea permis

A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști
A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști

În Gura Humorului se pregătește lansarea unei noi atracții turistice, cel mai spectaculos traseu de sanie de vară din România

Orașul Gura Humorului va avea o nouă atracție spectaculoasă, de tip Forest Coaster, amplasată în apropierea Pârtiei Șoimul
Orașul Gura Humorului va avea o nouă atracție spectaculoasă, de tip Forest Coaster, amplasată în apropierea Pârtiei Șoimul

Centura de la Gura Humorului a primit joi votul consilierilor județeni pentru studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici

„Am insistat foarte mult la guvern să nu se taie de la finanțare varianta ocolitoare de la Gura Humorului”, a declarat Gheorghe Șoldan