Cazurile de înșelăciune online, în număr foarte mare în ultima perioadă, se termină rar cu prinderea autorilor și recuperarea prejudiciului, dintr-o mulțime de motive, în general escrocii din lumea online fiind greu de depistat.
Polițiștii suceveni au dat și un exemplu de caz soluționat favorabil pentru victimă, respectiv un elev din Rădăuți.
În luna martie a acestui an, un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Frătăuţii Noi, a depus o plângere penală prin care a solicitat să fie efectuate cercetări pentru înșelăciune.
Tânărul a arătat că o persoană, probabil cu identitate falsă, l-a indus în eroare şi l-a determinat să îi trimită, printr-o aplicația on-line, inițial suma 600 de lei, pentru achiziționarea unui volan pentru jocuri video, iar ulterior, sub diferite pretexte, l-a determinat să-i trimită alți 1.350 lei, prin aceeași aplicație.
Tânărul de 18 ani este elev al unui colegiu din municipiul Rădăuți și a crezut că a găsit componentul pentru jocuri la un preț bun, a achitat banii, iar autorul i-a trimis o fotografie (ulterior stabilindu-se că era falsă) prin care respectivul îi ”dovedea” acestuia că a trimis coletul.
Autorul a mai solicitat persoanei vătămate (pentru a se pierde urma banilor) să-și cloneze contul bancar și să-i trimită PIN-ul de la cont, loc de unde a extras întreaga sumă disponibilă, respectiv suma de 350 lei. La fiecare solicitare a autorului, persoana vătămată s-a conformat.
Păgubit deja cu 2.000 de lei, tânărul de 18 ani a încercat să ia legătura cu autorul, ocazie cu care a constatat că acesta are telefonul închis și și-a șters contul de pe platforma de vânzări on-line. Atunci şi-a dat seama tânărul de 18 ani că a fost înșelat și a decis să depună plângere la poliție.
Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că autorul a clonat numărul de telefon și a utilizat anumite date de stare civilă ale unei persoane din Iași, iar în numele acestuia a creat contul de pe platforma de vânzări on-line și cont pe aplicațiile de socializare și aplicații bancare, folosindu-i totodată numărul acestuia de telefon.
Din cercetări a rezultat că autorul este un infractor voiajor din Botoșani, care se mută la diferite adrese.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu a relatat finalitatea pozitivă a anchetei, fapt care rar se întâmplă în cazul acestor înșelăciuni online:
”Deși prejudiciul creat nu este unul deosebit de însemnat, având în vedere faptul că astfel de înșelăciuni au devenit foarte frecvente în ultimii ani, un număr mare de persoane fiind înșelate în județ și în țară prin această metodă, polițiștii au desfășurat activități investigative complexe, pe parcursul a peste 6 luni de zile, pentru identificarea autorului, acesta fiind un infractor voiajor, care, locuind la diferite adrese fără forme legale, și își schimbă mereu numărul de telefon.
În cadrul activităților investigativ-operative complexe desfășurate de către lucrătorii Postului de Poliție Frătăuții Noi, inclusiv cu sprijinul Postului de Poliție Știubeni – I.P.J. Botoșani, s-a stabilit că persoana bănuită de comiterea faptelor este un bărbat din comuna Știubeni, județul Botoșani”.
Suspectul nu a fost găsit inițial, a fost dat în consemn, și în cele din urmă identificat.
Botoșăneanul a fost adus la Rădăuți, audiat și reținut în arest 24 de ore. El a recunoscut faptele și, cel mai important, prejudiciul a fost recuperat în totalitate.






