Peste 200 de polițiști au fost angrenați, pe parcursul zilei de vineri, într-o acțiune de control cu efective sporite în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, pe terase și în trafic, pe tema cea mai acută din această perioadă, respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În cadrul acțiunii au fost verificate 118 societăți comerciale, persoane fizice autorizate, obiective și locații.
Echipajele au verificat portul măștii de protecție în peste 100 de mijloace de transport. În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 192 de amenzi, în valoare de peste 23.000 de lei, toate la Legea 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției județene, a transmis următorul mesaj:
”Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri și să respecte toate măsurile de protecție dispuse de autorități în această perioadă. Reamintim astfel că, prin Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, pentru unele localități s-au pus în aplicare mai multe măsuri în domeniul sănătății publice, printre care și obligația de purtare a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în toate spațiile publice deschise. Pentru nerespectarea acestor măsuri individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, limitele amenzilor ce pot fi aplicate sunt cuprinse între 500 și 2.500 de lei”.
El a subliniat că totuși polițiștii nu au ca prioritate amendarea, ci de a veghea la respectarea legii și de a le explica oamenilor necesitatea adoptării tuturor normelor de protecție sanitară. Raportat la numărul de oameni care au acționat, se poate observa că numărul de sancțiuni nu este totuși foarte mare.






