Polițiști din Suceava și alte șapte județe, la vânătoare de șoferi problemă

control rutier
control rutier

Polițiști de la Rutieră din Suceava și alte șapte județe, respectiv Neamț, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Iași, Harghita și Mureș, au ieșit pe șosele pentru a-i depista pe șoferii problemă. Au avut loc două serii concertate, în zilele de 21 și 22 octombrie, acțiuni care s-au derulat cu efective mărite și care au avut ca scop asigurarea fluenței traficului rutier, respectiv combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave. Cu ocazia acestor activități s-au aplicat nu mai puțin de 711 amenzi, în valoare totală de 356.945 de lei. Au fost reținute 79 de permise, din care 42 pentru viteză. De asemenea, au fost reținute 60 de certificate de înmatriculare și 9 seturi de plăcuțe de înmatriculare. Polițiștii au întocmit și patru dosare penale, din care trei pentru conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice. Un exemplu în acest sens este un șofer din Băișești-Cornu Luncii, care a fost prins în timp ce circula la volanul unui Audi, pe DN 2E, cu o viteză de 88 km/h prin localitate. Mai mult, șoferul se urcase la volan după ce a consumat băuturi alcoolice, rezultatul din etilotest fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

control rutier
control rutier
control rutier
control rutier
control rutier
control rutier

Recomandări

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști

Șoferiță băută, prinsă de polițiști după ce a încercat să scape, intrând cu mașina pe un drum accidentat

Mai bine de 3 ani de pușcărie pentru un tânăr care și-a bătut joc de clemența judecătorilor, după un accident mortal

Polițiștii au cerut arestarea unui șofer băut și cu permisul anulat, dar un judecător l-a plasat în arest la domiciliu

Șoferiță depistată băută după ce nu a acordat prioritate unor copii aflați pe trecerea de pietoni
Șoferiță depistată băută după ce nu a acordat prioritate unor copii aflați pe trecerea de pietoni