Anchetă internă

Polițiști comunitari, acuzați că au bătut un elev în curtea școlii



Colegiul Național „Nicu Gane”
Colegiul Național „Nicu Gane”

Mama unui elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Nicu Gane” susține că fiul ei a fost bătut, în urmă cu două zile, de polițiștii comunitari din localitate, agresiunea având loc chiar în curtea liceului la care învață adolescentul.
De cealaltă parte, polițiștii comunitari acuzați susțin că minorul se afla sub influența băuturilor alcoolice și s-a lovit singur.
Toată povestea s-a petrecut în după-amiaza zilei de luni, în jurul orei 15:00, atunci când o patrulă a Poliției Comunitare a observat în curtea Colegiului „Nicu Gane” un tânăr care se manifesta zgomotos.
Polițiștii comunitari spun că adolescentul cu pricina, identificat în persoana unui elev în vârstă de 16 ani (Ciprian M.), se afla sub influența băuturilor alcoolice.
„În momentul în care polițiștii comunitari au vrut să-l scoată din curtea liceului și să-l trimită acasă, elevul s-a smucit și a căzut, lovindu-se singur. Polițiștii l-au amendat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice cu 250 de lei și l-au trimis acasă”, explică șeful Poliției Comunitare Fălticeni, Constantin Parasca.
„Erau mai mulți elevi de față”
Șeful polițiștilor comunitari din Fălticeni a declarat că neplăcutul incident nu ar fi avut loc dacă paznicul de la „Nicu Gane” nu i-ar fi permis elevului să intre sub influența băuturilor alcoolice în incinta unității de învățământ.
Ieri dimineață, mama elevului cu pricina a venit la șeful polițiștilor comunitari și a acuzat faptul că subordonații acestuia i-au bătut copilul.
„Vom face o anchetă internă, dar e greu de crezut să se fi întâmplat așa ceva. Erau mai mulți elevi de față și ei vor povesti cum au stat lucrurile”, a adăugat Constantin Parasca.



Recomandări

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe
Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe