Ultima misiune

Polițist mort la 38 de ani

Agentul șef adjunct Eugen Pavel s-a stins din viață la numai 38 de ani
Agentul șef adjunct Eugen Pavel s-a stins din viață la numai 38 de ani

Un agent din cadrul Poliției municipiului Suceava a decedat marți seară la vârsta de 38 de ani, în urma unei cumplite lupte cu o maladie necruțătoare.
Agentul-șef adjunct Eugen Pavel lucra la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava din 2011, iar din 2006 a fost încadrat la Biroul Poliției pentru centrul universitar Suceava.
În urmă cu câteva luni, în urma unui consult medical, a aflat cruntul diagnostic, începând o luptă chinuitoare și de cele mai multe ori, fără succes, cu o boală nimicitoare.
„Era optimist. Spunea că se externează cât de curând și se întoarce la serviciu. Îi părea rău că lipsește și că trebuie să-i asigure colegii locul”, mărturisește șeful polițiștilor care asigură ordinea și liniștea publică în campusul universitar, comisarul-șef Valer Matei.
Șeful Poliției municipiului Suceava, subcomisarul Florin Poenari, a declarat că agentul-șef adjunct Eugen Pavel a fost un bun polițist, dar și un bun coleg, și la rândul său a transmis sincere condoleanțe familiei îndoliate.
Colegii de la Poliția municipiului Suceava, dar și polițiștii din întreg județul au contribuit fiecare pentru a-l ajuta pe Eugen Pavel în încercările lui, pe la diferite clinici din țară, de a-și prelungi viața.
Finalul acestei povești triste s-a petrecut acum două zile, când Eugen Pavel și-a încheiat ultima misiune. Cea mai grea.
Trupul neînsuflețit a fost depus la casa părintească din satul Leucușești, comuna Preutești, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă.

Recomandări

Trei veterani din Broșteni, cu vârste de 100, 101 și 99 de ani, onorați cu diplome aniversare de Prefectura Suceava

O autoutilitară în valoare de 70.000 de lei, confiscată după două transporturi ilegale de lemn în valoare de 2.000 de lei