Cu mașina-n gard

Polițist cercetat de procurori, pentru că s-a urcat băut la volan

Un agent din cadrul Serviciului Poliției Transporturi Suceava este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind acuzat că s-a urcat băut la volan și a condus pe drumurile publice.
Toată povestea s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, iar agentul în cauză, Constantin Alupei (30 de ani), s-a dat singur pe mâna anchetatorilor, după ce s-a izbit cu mașina în poarta unei case.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, incidentul s-a petrecut sâmbătă, la ora 15:15, pe strada Gheorghe Doja.
Constantin Alupei se afla la volanul unui autoturism BMW și, din cauza neadaptării vitezei la un carosabil umed și a consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de poarta de acces în curtea unui imobil.
În urma impactului, precizează poliția, a rezultat numai avarierea autoturismului.
“Conducătorului auto i s-a solicitat să se supună unui test alcoolscop, dar nu a reușit finalizarea acestuia, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se preciza în comunicatul IPJ Suceava.

Recomandări

Un microbuz umplut până la refuz cu bunuri aduse din Italia, în valoare de aproape 75.000 de euro, tras pe dreapta la Sadova

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

Adolescent „șofer” din Vatra Dornei, cel mai probabil băut, urmărit în plină noapte pe străzile din Rădăuți