Săptămâna trecută, un jucător dintr-o echipă de pe lumea ailaltă (adică aia civilizată) a etalat, după un gol înscris, maioul aflat cub tricou, pe care se putea citi un mesaj pro-palestinian. Dincolo de conjunctura concretă (atacul israelian în fâșia Gaza) mesajul era civilizat, ba chiar și scris corect, lucruri care mă îndoiesc că s-ar fi putut întâmpla dacă purtătorul ar fi fost un fotbalist român. Urmarea? Sancțiune zdravănă, amendă mare și suspendare pe măsură. Asta, fiindcă în regulamentele federației respective, dar și a celei internaționale, există prevederea interzicerii promovării de mesaje cu caracter politic. Principiul de bază, valabil de fapt în oricare sport, e că acestea două, politica și fotbalul, sunt noțiuni absolut paralele: nu se întâlnesc niciodată! Se știe că în vremea primelor Olimpiade, cele din antichitatea grecească, războaiele erau întrerupte pe perioada desfășurării Jocurilor. Unde ne situăm noi în planul acestei discuții? Păi, cam pe nicăieri. Adică pentru parodia asta de fotbal românesc, mai important decât aspectul politic și implicațiile ce decurg de aici este ca nu cumva în tribune să fie afișate bannere anti-Nașu’, anti-Corleone, anti-tot neamul lor.
Iar capii fotbalului poreclit profesionist, recte Corleone, atunci când nu (mai) fac politică, totuși cu ce se îndeletnicesc? Că de fotbal, nici pomeneală. Cum cu ce? Cu călătoriile prin Emirate, de sărbători, după sărbători, printre sărbători, prilejuri cum nu se poate mai nimerite pentru discuții de profil, cu capii ceilalți, mai mici, de echipe din subordinea Corleonului. De profil, adică mai ales despre jocul la poartă: 6-4, poartă-n casă! După care, reveniți cu forțe proaspete, se gândiră să ne dea tuturor un marț: i-au tras domnului pogorât din Mafia o leafă pe măsura poreclei, de 15.000 de euro pe lună! Adică 180.000 pe an, dacă vi s-au blocat neuronii de calcul. Mitică nu joacă la Real sau Chelsea, nici măcar la Scorniceștii care l-au făcut om (eh, e un fel de-a zice, din milițian nu iese om oricât te-ai zbate). El joacă doar table, de când se știe și până când o avea zile. Dar dacă Traian Băsescu câștigă într-un mandat de 5 ani cât Corleone în 10 luni, ceva în țara asta pute rău.
