Poliția norvegiană anunță că adolescenta de origine română Holst Karin Elena a fost ucisă în atacul comis pe 22 iulie pe insula Utoya.
Lista actualizată a numelor victimelor a fost publicată ieri la ora 18.00 (19.00, ora României) pe site-ul oficial al Poliției norvegiene, www.politi.no.
Pe listă figurează numele adolescentei Karin Elena Holst, născută pe 18.08.1995, precizând că aceasta a fost ucisă în atacul armat de pe insula Utoya.
Ieri, poliția a publicat numele a încă 36 de persoane ucise în atacurile din 22 de iulie, numărul total al victimelor identificate până acum fiind de 77.
Cele două atacuri comise în urmă cu o săptămână în Norvegia – un atentat cu bombă care a vizat clădiri guvernamentale din capitală și un atac armat la o reuniune a tineretului laburist de pe insula Utoya – s-au soldat cu moartea a cel puțin 77 de persoane, fiind atribuite tânărului Anders Behring Breivik, 32 de ani, care susține că a acționat singur și este plasat în arest preventiv.
Bilanțul prezentat anterior de autoritățile norvegiene era de 76 de morți.