Proiect amânat

Poliția Locală Suceava va funcționa din ianuarie 2008

Deși inițial intenția Ministerului Administrației și Internelor (MAI) a fost ca, începând din ianuarie 2007, să înființeze o nouă structură de ordine și pază, Poliția Locală va deveni funcțională abia din 2008. Politia Locala va fi structurată la nivelul Capitalei și al tuturor municipiilor reședință de județ din țară până la începutul anului viitor, când va începe să fie finanțată.
După aceea, vor fi demarate procedurile de aprobare, prin emiterea unei hotărâri de guvern pentru aprobarea regulamentului-cadru de organizare și funcționare a Poliției Locale și emiterea ordinului de ministru pentru aprobarea metodologiei de elaborare a Planului unic de ordine și siguranță publică. Poliția Locală va îngloba actuala Poliție Comunitară, o parte din Poliția Rutieră și va avea compartimente specializate pe diferite tematici, precum disciplina în construcții. Politia Locală va avea mai multe atribuții decât actuala Poliție Comunitară. În domeniul rutier, va prelua numai partea ce ține de contravenții statice, adică amenzile pentru parcări sau zone pietonale. De asemenea, va avea în componență serviciile pe care acum le găsim la Primărie, și anume construcții, urbanism, protecția mediului, piețe și oboare. În plus, Poliția Locală va prelua și o parte din activitatea serviciilor de evidența populației.
Politia Locală va fi finanțată în proporție de 51% de la bugetul de stat, restul urmând să fie acoperit de administrația locală, din surse proprii. Proiectul de lege privind înființarea și funcționarea Poliției Locale a fost supus dezbaterii publice, pe parcursul lunii martie, prin publicarea sa pe site-ul oficial al Ministerului Administrației și Internelor.

Recomandări

Campanie de depistare a tuberculozei în 20 de localități din Suceava: investigații gratuite cu aparatură digitală de ultimă generație

Virgiliu Vlăescu susține că actualul Guvern nu a avut în vedere interesele sucevenilor atunci când a decis construcția unui drum expres de la Suceava la Siret și nu a unei autostrăzi

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.