– Dacă joi șefii Poliției Fălticeni erau acuzați de oamenii lui Blană că îi protejează pe cei ai lui Lefter, ieri aceleași săgeți au venit din partea lui Florin Lefter și a amicilor săi
– Pentru scandalului provocat joi la prânz în fața Poliției Fălticeni, membrii ambelor tabere au fost amendați contravențional
– Șeful IPJ Suceava, comisarul șef Ioan Nicușor Todiruț, spune că se încearcă discreditarea Poliției Fălticeni și a declarat că „nu voi permite ca șmecherii să guverneze în acest oraș”
Ping-pong cu Poliția din Fălticeni. Cele două grupări rivale din acest oraș au prins Poliția într-un șir încrucișat al acuzațiilor. După ce joi șeful Poliției Fălticeni, comisarul Eugen Rotaru, și o parte dintre angajații acestei instituții au fost făcuți preș, înjurați și jigniți de „Blană” și oamenii săi pe motiv că-i protejează pe Florin Lefter și apropiații săi, ieri a fost rândul celor din urmă să vină cu acuzații similare. Florin Lefter nu s-a sfiit să afirme că mai mulți oameni din Poliția Fălticeni „sunt mânjiți” și că o parte din banii proveniți din taxele de protecție percepute de membrii grupării conduse de Blană „ajung la cei care le trec faptele sub tăcere, adică la unii polițiști”. Lefter crede că totul a plecat de la incidentul cu „Căsuță” din iarna acestui an. Pe 22 februarie 2006, Dorinel Sava, cunoscut sub denumirea de „Căsuță”, a fost pe punctul de a declanșa adevărate lupte de stradă cu angajații firmei de pază D&P. Totul a plecat de la un scandal care a avut loc în incinta restaurantului „Casino Royal” de pe esplanada municipiului Fălticeni. După ce a băut în bar toată noaptea împreună cu amicii săi, „Căsuță” a cerut nota de plata pentru ultimele sticle consumate. Una dintre persoanele aflate la masă s-a enervat și a aruncat conținutul paharului de vin în fața chelnerului, iar în timp ce acesta se îndrepta spre bar a aruncat și cu o sticlă aflată pe masă. Pentru că localul se afla sub paza celor de la D&P, angajații au cerut sprijinul acestora. La fața locului s-a deplasat un echipaj al firmei, în frunte cu Florin Lefter, numai că între aceștia și „Căsuță” a intervenit un schimb dur de replici, iar de aici până la amenințări nu a mai fost decât un singur pas. În consecință, fiecare parte beligerantă a sunat goarna pentru confruntarea care se ițea la orizont. Mai multe mașini cu prietenii lui „Căsuță” și cu angajați ai D&P au luat poziții războinice, dar totul s-a calmat după mai multe runde de negocieri. Revenind la ultimele evenimente, Florin Lefter spune că dacă ar fi fost certat cu legea, așa cum susțin polițiștii, care i-au tăiat 11 amenzi în ultimii 4 ani, nu ar fi primit avizul de a fi angajat al unei firme de pază și protecție. Potrivit șefilor săi de la firma D&P, Poliția Fălticeni și-a dat acordul Florin Lefter să poată practica meseria de agent de pază prin avizul cu numărul 149718 din 30 noiembrie 2005. Incidentul de joi la prânz, din fața Poliției Fălticeni, care a dus la inflamarea spiritelor este, deocamdată, învăluit în mister. În timp ce Florin Lefter spune că a ripostat abia după ce „Blană” l-a lovit în zona costală, ultimul afirmase că a fost umplut de sânge fără nici un motiv, dintr-un capriciu al lui Lefter. Cert este că ambele grupări au depus plângeri la Poliție sau Parchet, considerându-se nevinovate. Un alt aspect pe care Florin Lefter îl consideră exagerat de către polițiști este dosarul penal pe care îl are la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Potrivit lui Lefter, inginerul piscicol care l-a reclamat pentru agresiune fusese prins cu pește pe care nu-l putea justifica și a încercat să scape de agenții firmei de pază D&P, care au fost nevoiți să-l imobilizeze, fără însă a-l lovi. Totuși, câteva zile mai târziu, inginerul piscicol a depus plângere la Poliție, iar firma cu pricina a reziliat contractul cu firma la care este angajat Florin Lefter.
– Cinci persoane amendate cu 26 de milioane de lei vechi
Între timp, Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava a finalizat cercetările cu privire la evenimentele de joi. Cei mai șifonați par să fi ieșit „Blană” și „Pala”, care au încasat câte o amendă de 10 milioane de lei vechi pentru faptul că au provocat și participat la un scandal într-un loc public, dar mai ales pentru că „au adresat injurii și cuvinte jignitoare la adresa șefului Poliției municipiului Fălticeni”. Potrivit comunicatului remis redacției cotidianului nostru, „șeful subunității s-a deplasat în afara sediului Poliției pentru a aplana scandalul provocat de cei doi, cărora li s-au adăugat și alte persoane, însă aceștia au continuat să vocifereze, cu toate că polițiștii trimiși în teren au revenit cu Florin Lefter și alți doi tineri pentru efectuarea cercetărilor”. De sancțiuni nu au scăpat nici Lefter și oamenii săi. Pe numele lui Florin Lefter, Cristinel Onofrei, zis „Croșeu” și al lui Daniel Irimia, zis „Carol”, au fost aplicate amenzi contravenționale de câte 2 milioane de lei vechi. Referitor la modalitatea în care a acționat șeful Poliției Fălticeni, superiorii săi au avut doar cuvinte de laudă. „Intervenția șefului poliției fălticenene a fost una fermă și eficientă, acesta punându-le în vedere recalcitranților să intre în sediul Poliției dacă intenționează să depună plângeri, ori să înceteze scandalul și să părăsească imediat zona, în caz contrar luându-se măsuri legale împotriva lor, pentru restabilirea liniștii publice”.
– Cele două grupări ar fi dorit să conducă orașul Fălticeni
Șirul de incidente care s-au petrecut în Fălticeni în ultimele luni și în care au fost implicate diferite grupări a creat o stare tensionată în oraș. Tocmai din acest motiv și pentru a preveni escaladarea violențelor, șeful IPJ Suceava, comisarul șef Ioan Nicușor Todiruț, a dispus o serie de măsuri suplimentare. „Am dispus ca trupele speciale ale DPIR să aibă mai multe misiuni în zona Fălticeni. De asemenea, numărul patrulelor din oraș vor fi sporite, iar zilele libere pentru angajații Poliției din Fălticeni vor fi reduse. Nu voi permite ca șmecherii să guverneze în acest oraș. Mă aștept și la alte provocări și acțiuni similare care au ca scop discreditarea Poliției din Fălticeni. Știu că cele două grupări ar fi dorit să-și împartă orașul în zone de influență, dar legea trebuie să fie respectată de orice persoană”, a declarat comisarul șef Ioan Nicușor Todiruț. Acesta a precizat și care este motivul pentru care gruparea lui Blană îi poartă sâmbetele șefului Poliției Fălticeni, comisarul Eugen Rotaru. „Daniel Ștefan Blănaru și ceilalți membri ai grupului său fac obiectul unui dosar complex de crimă organizată, aflat în prezent pe rolul instanței de judecată, dosar instrumentat în perioadă 2004-2005 inclusiv de actualul șef al poliției fălticenene, acesta fiind motivul pentru care protagoniștii scandalului, prin afirmațiile lor defăimătoare, au încercat să denigreze imaginea șefului Poliției municipiului Fălticeni. Șase dintre membrii grupării au fost arestați preventiv, însă ulterior instanța a dispus cercetarea lor în stare de libertate”.






