Poliția, despre agresiunea asupra fiului lui Dragnea: Persoana, agresată verbal de doi necunoscuți



Poliția Capitalei precizează, referitor la agresiunea asupra fiului lui Liviu Dragnea, că în urmă cu două săptămâni, o persoană a sunat la 112 și a sesizat că a fost agresată verbal de doi necunoscuți.”În urmă cu aproximativ două săptămâni, o persoană a formulat plângere cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Anterior, aceeași persoană, prin apel 112, a sesizat că a fost agresată verbal de către doi necunoscuți. Cercetările sunt continuate de către secția de poliție, sub supravegherea unității de parchet competente material și teritorial, în stabilirea situației de fapt și de drept”, precizează Poliția Capitalei, la solicitarea MEDIAFAX.Fiul lui Liviu Dragnea, Valentin, și soția acestuia au fost agresați verbal pe stradă, Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 deschizând un dosar penal în care se cercetează fapte de amenințare și tulburarea ordinii publice.În acest caz, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au deschis dosar penal in rem pentru amenințare și tulburarea liniștii publice, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, Andreea Ceaușu.



Recomandări

Doi frați care au agresat mai mulți suceveni, în zona Mărășești, reținuți în arest și plasați sub control judiciar

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa