La Rădăuți

Poliția caută un șofer care a accidentat mortal o bătrână pe trecerea de pietoni



O bătrână în vârstă de 81 de ani, din municipiul Rădăuți, a fost accidentată mortal de o mașină al cărei șofer a fugit de la fața locului. Tragicul accident s-a petrecut vineri seară, în jurul orei 19.00, pe strada Calea Cernăuți din municipiul Rădăuți.
Din ancheta polițiștilor rutieri rezultă că octogenara, Virginia R., s-a angajat regulamentar în traversare, pe trecerea de pietoni, moment în care a fost lovită de un autoturism. Până ieri, polițiștii nu aveau prea multe date referitoare la mașina implicată în accident.
Tot vineri, un pieton și un biciclist au suferit leziuni grave în urma unor accidente rutiere, însă în condiții total diferite.
Vineri dimineață, în jurul orei 9.00, pe strada Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, un șofer în vârstă de 55 de ani, din Gura Humorului, aflat la volanul unui autoturism, a accidentat grav un localnic în vârstă de 56 de ani, care, precizează poliția, s-a angajat în traversarea străzii pe culoarea roșie a semaforului electric.
Un alt accident s-a petrecut în jurul orei 17.30, pe DN 17, în comuna Păltinoasa. Din ancheta polițiștilor rutieri rezultă că un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoturism, a accidentat grav un localnic de 23 ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, care se deplasa în aceeași direcție de mers cu o bicicletă neechipată cu dispozitive de semnalizare și fără a purta vestă reflectorizantă.
În urma verificării cu etilotestul a biciclistului a rezultat o concentrație de 0,65 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.



Recomandări

Raluca Schipor Baban: „Humanum Lumen oferă un sens și o semnificație viziunii artistice individuale, o devoalare a conceptelor estetice colective”