LIGA I

Poli Timișoara – Steaua, șocul primei runde



Meciuri tari încă din prima etapă a Ligii I. Pentru câteva formații campionatul începe în forță. Șocul etapei I va fi partida de la Timișoara, între formația care aspiră la un loc european având în spate petrodolarii lui Iancu și Steaua, campioana în exercițiu a României. Nici Dinamo nu are o partidă ușoară, mai ales că exoticul și certărețul președinte al lui FC Național a anunțat nici mai mult nici mai puțin că vrea titlul. Rămâne de văzut cum vor evolua și echipele măcinate de scandaluri în intersezon, dar și noile promovate.
Avancronica partidelor care se vor disputa sâmbătă și duminică în cadrul primei etape a Ligii I, ediția 2006/2007:
Universitatea Craiova – FC Vaslui, sâmbătă, ora 17.00, TVR 2
Meci în premieră în Liga I
Arbitri: Alexandru Tudor (central) – Octavian Șovre, Dorin Mudura (asistenți) – Viorel Sandu (rezervă)
Observatori: Mircea Cezar Ionescu, Patrițiu Abrudan
Unirea Urziceni – Poli Iași, sâmbătă, ora 17.00, Telesport
Meci în premieră în Liga I
Arbitri: Marius Martiș – Aurel Onița, Eduard Dumitrescu – Andrei Ioniță
Observatori: Alexandru Popescu, Vasile Avram
Poli Timișoara – Steaua, sâmbătă, ora 21.00, Antena 1
Palmares: 8 1 2 5 6-18
Acasă: 4 0 2 2 3-12
Primul meci: 1-0 la București, în 25 august 2002
Scor maxim: 1-8 la Timișoara, în 9 aprilie 2004
Ultimul meci disputat la Timișoara: 0-0, în 26 martie 2006
Arbitri: Sorin Corpodean – Cristian Nica, Ionel Popa – Lucian Dan
Observatori: Sorin Satmari, Mircea Salomir
Oțelul Galați – CFR Cluj, duminică, ora 18.00
Palmares: 4 1 0 3 2-4
Acasă: 2 0 0 2 1-3
Primul meci: 0-1 la Cluj, în 31 octombrie 2004
Scor maxim: doar scoruri la un gol diferență
Ultimul meci disputat la Galați: 0-1, în 24 septembrie 2005
Arbitri: Tiberiu Lajos – Sorin Caia, Flaviu Damaschin – Mugurel Drăgănescu
Observatori: Florin Prunea
Pandurii Târgu Jiu – Rapid, duminică, ora 18.00, Național TV
Palmares: 2 0 1 1 0-3
Primul meci: 0-3 la București, în 18 septembrie 2005
Ultimul meci: 0-0 la Târgu Jiu, în 9 aprilie 2006
Arbitri: Sebastian Colțescu – Dragoș Iliescu, Florin Buzărnescu – Teodor Crăciunescu
Observatori: Gheorghe Nedelescu, Marcel Lică
Jiul Petroșani – FC Argeș, duminică, ora 18.00, Telesport
Palmares: 52 19 5 28 63-81
Acasă: 26 17 5 4 50-21
Primul meci: 0-3 la Pitești, în 17 noiembrie 1961
Scor maxim: 6-1 în 1962 și 0-5 în 1998, ambele la Petroșani
Ultima victorie a echipei FC Argeș la Petroșani: 1-0 în 17 septembrie 2005
Arbitri: Augustus Constantin – Marcel Savaniu, Adrian Vidan – Victor Berbecaru
Observatori: Adrian Ionescu, Mircea Neșu
FC Național – Dinamo, duminică, ora 20.30, TVR 1
Palmares: 62 17 14 31 69-111
Acasă: 31 8 10 13 38-46
Primul meci: 0-3 pe stadionul „23 August”, în 1 mai 1955
Scor maxim: 0-7 pe stadionul Național, în 8 noiembrie 1992
Ultima victorie a echipei FC Dinamo în Cotroceni: 2-0, în 20 octombrie 2002
Ultimul meci în Cotroceni: 2-0, în 27 noiembrie 2005
Arbitri: Cristian Balaj – Zoltan Szekely, Sebastian Stoianov – Aurelian Simion
Observatori: Nicolae Pantea, Gheorghe Constantin



Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Stabilizarea datoriei publice – implicații pentru nivelul adecvat al deficitului bugetar primar

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Stabilizarea datoriei publice – implicații pentru nivelul adecvat al deficitului bugetar primar
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Stabilizarea datoriei publice – implicații pentru nivelul adecvat al deficitului bugetar primar

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului
CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului