Poli și Rapid se iubesc la infinit!

Dar și infinitul ăsta cică durează trei ani, după cum dă verdictul titlul unui roman, recent pus în scenă deasupra (sic!) Teatrului Național. Nu mai pierd vremea cu caracterizarea lui Ganea, am făcut-o aprioric cu vreo săptămână în urmă. Mă miră, deși poate n-ar trebui, circumstanțele atenuante pe care i le găsesc unii. Până la titulatura de “erou” este un pas uriaș, peste o prăpastie, un pas pe care Gigi Becali l-a făcut levitând. Aș vrea să vă readuc în memorie un episod. Moți îl ține pe piept pe Thereau, cu șicanele obișnuite. Francezul încearcă un balans pentru a se elibera, iar fundașul dinamovist pică aidoma unei frunze la primul vânt de toamnă. Cartonaș roșu pentru Thereau, care își desface brațele a stupoare și apoi se îndreaptă spre vestiare, acceptând greșeala omului în negru. Unde sunt istericalele, grimasele, înjurăturile, mâinile înfipte în gât?! Poate există Miorița și în variantă franțuzească…
M-a frapat apoi ceea ce am citit în ziua următoare, că Ganea ar fi discutat amical, după meci, cu Săpunaru, victima sa! Logica îmi refuză înțelegerea acestui lucru… De fapt, ce a declanșat reacția lui Ganea? Varianta sa este că arbitrul s-a lăsat păcălit de o simulare, și chiar să presupunem că așa este (inadmisibil faptul că nu am putut avea nici măcar o reluare mai acătării!). Păi atunci Săpunaru este autorul moral, fiindcă el a încercat frauda, nu tușierul care a a fost sedus de calitățile sale actoricești. În acest caz, Ganea și-a ales greșit paratrăznetul, Săpunaru fiind de fapt cel care merita orice altceva decât o discuție amicală. Mai mult, o asemenea atitudine ar putea sugera că agresiunea lui Ganea asupra lui Săpunaru chiar a existat.
Și în sfârșit, bomboana de pe colivă a pus-o arbitrul de centru, care, după o încercare timidă de aplanare a conflictului, s-a refugiat pur și simplu, lăsându-și colegul să se descurce! Ce atitudine non-beligerantă, un adevărat pacifist!