Antrenorul formației Arsenal, Arsene Wenger, a declarat, pentru revista clubului, că propunerea președintelui FIFA, Joseph Blatter, de a reduce numărul jucătorilor străini dintr-o echipă este complet ridicolă, informează Daily Express. „Cred că gândirea din spatele acestei gândiri este să protejeze echipele naționale. Dar nu va proteja cei mai buni jucători, va proteja jucătorii mediocri. Și nu câștigi o Cupă Mondială cu jucători mediocri, o câștigi cu jucători de clasă mondială. Cei mai buni jucători englezi, cei ca Rooney, Owen, Gerrard, Lampard, vor juca oricum pentru cluburile lor”, a spus antrenorul adversarei Stelei în grupa H a Ligii Campionilor. Arsene Wenger a dat drept exemplu naționala de rugby a Argentinei, care are în componență mulți jucători legitimați în campionatele europene. „Cei de la FIFA se înșeală dacă cred că asta va îmbunătăți fotbalul internațional. Să combini pe cei mai buni cu cei mai buni îi face pe toți mai buni”, a explicat Arsene Wenger. Antrenorul francez al celor de la Arsenal este îngrijorat că măsura de a reduce numărul jucătorilor străini ar putea fi pusă în aplicare de conducătorii FIFA. „Sunt îngrijorat că s-ar putea întâmpla asta. Aș spune că sunt peste 50 la sută șanse să se întâmple. FIFA este îndeajuns de puternică să adopte măsura din interior dacă Blatter are suportul Consiliului și al comitetelor. Dacă va trece sau nu, nu știu, dar se pare că ar putea. Nu cred că un antrenor de fotbal de cel mai înalt nivel ar spune că este o idee bună. Un antrenor se confruntă întotdeauna cu aceeași problemă – vrea să recompenseze jucătorii buni”, a precizat Wenger.
– Înțepături între tehnicienii lui Arsenal și Manchester United
Arsene Wenger crede că cel mai bine ar fi ca grupările de fotbal să lupte împotriva acestei idei: „Dacă luptăm, asta ar trebui să ne dea ceva timp. În acest timp, trebuie să ne adaptăm”. Referitor la același subiect, antrenorul echipei Manchester United, Sir Alex Ferguson, a declarat că adoptarea măsurii ar fi o problemă pentru un club ca Arsenal Londra. „Ar fi o problemă pentru un club ca Arsenal. Din cauza asta ei țipă cel mai tare”, a spus Ferguson. Potrivit Daily Star, Wenger i-a răspuns lui Ferguson, declarând că nu s-ar simți bine dacă ar fi un jucător străin care evoluează pentru Manchester United. „În primul rând, nu este foarte frumos pentru jucătorii lui străini. Nu aș fi foarte fericit dacă aș fi un jucător străin la Manchester United”, a spus Wenger. Pentru sezonul 2007-2008, echipa Arsenal are în componență 24 de jucători de altă naționalitate decât cea engleză.





