Bucovina Pojorâta va primi, astăzi, pe teren propriu, replica formației Ceahlăul Piatra Neamț. Partida contează pentru etapa a XXI-a a Ligii a II-a și este deosebit de importantă pentru ambele formații în contextul luptei pentru evitarea retrogradării. „Deocamdată la noi e liniște, dar trebuie să facem tot posibilul pentru a câștiga meciul cu Ceahlăul. Îi simt motivați pe băieți și am mare încredere într-o prestație bună a noastră, care să ne apropie de victorie. Nu va fi însă un meci ușor, pentru că nemțenii s-au întărit serios în intersezon, având nu mai puțin de șapte-opt stranieri în echipa de bază. Au jucat de la egal la egal cu fruntașele Dunărea Călărași și Dacia Unirea Brăila în primele două etape din 2016, dar noi vom intra pe teren încrezători în șansa noastră”, a declarat Dănuț Mândrilă, antrenorul principal al Bucovinei.
O singură absență au gazdele pentru confruntarea de astăzi, cea a lui Juncănaru, care a fost eliminat de pe teren în meciul din etapa trecută, cu Farul, de pe Litoral.
Partida de la Pojorâta va fi condusă la centru de Marius Chioran, din Cluj-Napoca, care va fi ajutat la cele două linii de Mihai Marica, din Bistrița, și Iulian Brânză, din Botoșani.
Programul etapei a XXI-a:
Dacia Unirea Brăila – Rapid București
Oțelul Galați – ACS Berceni
SC Bacău – CS Balotești
Rapid CFR Suceava – Farul Constanța
Bucovina Pojorâta – Ceahlăul Piatra Neamț
Gloria Buzău – Academica Clinceni
Dunărea Călărași stă în această rundă.