Pogorârea Duhului Sfânt – ultimul act al răscumpărării

– Una dintre cele mai frumoase sărbători creștine este cea a Pogorârii Duhului Sfânt, numită și Duminica Rusaliilor, a Cincizecimii sau „Duminica Mare”
Ca și alte cuvinte din limba română (biserica, înger, botez, mântuire, lege, cruce, creștin), „Rusaliile” atestă vechimea creștinismului pe teritoriul patriei noastre; termenul provine de la numele vechii sărbători păgâne „Rosalia”, o sărbătoare ce se ținea primăvara, când înfloresc trandafirii (rosa). Și pentru că Pogorârea Duhului Sfânt era serbată tot în această perioadă, creștinii daco-romani i-au atribuit numele vechii sărbători amintite. În teologia dogmatică, Pogorârea Duhului Sfânt are o semnificație specială. Acum se împlinește făgăduința Domnului nostru Iisus Hristos făcută Sfinților Apostoli înainte de Înălțarea Sa la cer: „De Ierusalim să nu vă depărtați, ci să așteptați acolo făgăduința Tatălui, pe care ați auzit-o de la Mine… Veți lua putere venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginile pămîntului” (Faptele Apostolilor 1, 4 -8). Prin urmare, la 10 zile după Înălțare și la 50 după Înviere, un vuiet puternic, ca de vijelie, a învăluit casa unde se aflau adunați, în stare de rugăciune, Sfinții Apostoli și „limbi ca de foc” au stat deasupra fiecărui ucenic și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi și erau numiți toți (care-i auzeau) și se minunau” (Fapte 2, 1-4). Astfel, în Duminica Rusaliilor, Sfinții Apostoli „s-au îmbrăcat” cu „putere de sus” ca să transmită nouă învățătura cuprinsă în Evanghelia lui Hristos la toate „neamurile” pământului. „Cel ce va crede și se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede și nu se va boteza se va osândi” (Marcu 16, 16). Cuprins de harul Sfântului Duh, în acea duminică Sfintul Apostol Petru a ținut o mare cuvântare (prima predică din istoria Bisericii) în fața mulțimii din Ierusalim, în care preciza ca Iisus Hristos cel jertfit și înviat este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Mesia, venit ca „trimis al Tatălui” pe pământ pentru răscumpărarea omului din robia păcatului și a morții. „Pătrunși la inimă” de cuvintele Sfântului Petru, cei prezenți acolo au crezut în dumnezeirea lui Hristos și, în consecință, s-au botezat „ca la trei mii de suflete”, „stăruind apoi în învățătura Apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Fapte 2, 41 – 42).
– Cincizecimea este actul de naștere în istorie al Bisericii lui Hristos
„Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau”. (Fapte 2, 47). Cincizecimea „apare ca scopul ultim al iconomiei trinitare”. Urmând Părinților putem spune, de asemenea, că Hristos este marele Înaintemergător al Duhului Sfânt” (Paul Evdokimov). Marele teolog bizantin Nicolae Cabasila subliniază: „Care este efectul și rezultatul suferințelor, propovăduirii și actelor lui Hristos? Nimic altceva decât coborârea Duhului Sfânt asupra Bisericii. Ea trebuia să aibă loc. Duhul Sfânt s-a coborât deasupra Sfinților Apostoli, aflați la un loc, după ce toate Tainele lui Hristos fuseseră împlinite” (Explicarea Sfintei Liturghii, cap. 27). Cincizecimea nu este, așadar, o simplă consecință și, deci, o continuare a Întrupării Fiului. Ea constituie al cincilea act al Răscumpărării (mântuirea obiectivă). În același timp, ea este al doilea act al Tatălui: Tatăl trimite pe Fiul și acum trimite pe Duhul Sfânt, dar împreună cu Fiul se realizează această „trimitere”. Prezent în lume și până la Rusalii, dar numai prin lucrarea Sa, ca Persoană trinitară ce introduce energiile divine în creație, Duhul Sfânt „vine” în lume acum, la Cincizecime, ca Ipostas, ca Persoană, pentru a lucra în interiorul naturii umane restaurate și înnoite de Hristos, în care era prezent tot Duhul. De aceea ne și rugăm Duhului Sfînt: „Vino și Te sălășluiește între noi și ne curățește de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre”. Un lucru foarte important: Cincizecimea este actul de naștere în istorie al Bisericii lui Hristos-Kyrios, ca trup al Său și comuniune de persoane prin El în Duhul Sfânt; Duhul nu S-a împărtășit pe Sine unuia singur, ci tuturor, adică Sfinților Apostoli aflați la un loc, dar fiecare bucurându-se de harurile Duhului în comuniune cu ceilalți.
„Iisuse înălțat! o iarăși cerul
cu Tine plin, Tatăl și cu Duhul
fiii pământului sunt rug fierbinte
Venirea Ta o cheamă murmurând văzduhul” (Octavian Voicu, Înălțarea Domnului)
(pr. prof.dr. Constantin LEONTE)