Întâlniri cu scriitori și autori francofoni

Poetul Alexandru Ovidiu Vintilă, invitat marți la Alianța Franceză din Suceava

Poetul Alexandru Ovidiu Vintilă, invitat marți la Alianța Franceză din Suceava
Poetul Alexandru Ovidiu Vintilă, invitat marți la Alianța Franceză din Suceava

Alianța Franceză din Suceava reia seria de întâlniri cu scriitori și autori francofoni din spațiul românesc, acțiunea animată de scriitorul și artistul vizual Constantin Severin.
Întâlnirea din această lună, ce se va desfășura marți, 22 octombrie 2024, la ora 17.00, îl are ca invitat pe Alexandru Ovidiu Vintilă, poet și eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România și președintele Societății Scriitorilor Bucovineni, redactor-șef al revistei „Bucovina literară”. Activitatea va avea loc la sediul Alianței Franceze din Suceava, strada Ștefan cel Mare, nr. 50, și este destinată publicului larg.
Alexandrul Ovidiu Vintilă a publicat mai multe volume de poezie, printre care menționăm caricatura de cretă (Cartea Românească, 2004), miezonoptice. tradiția rupturii (Timpul, 2008), „cartea lui koch” (Brumar, 2009), viața preschimbată (Timpul, 2011), obiecte psihice (Karth, 2014), Transparența unui popor de foci (Charmides, 2019), Iglu (Eikon, 2022).
A scris și volume de eseistică: Demersul dialogic. Semne ale unei experiențe a înțelegerii (Tracus Arte, 2011), Traian Brăileanu. Dialectica unei istorii personale (Tracus Arte, 2013), monografie recompensată cu Premiul Societății Scriitorilor Bucovineni, și Poetici ale sinelui. Faptul-de-a-fi-în-modul-cel-mai-propriu (Eikon, 2017), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Cea mai recentă carte a sa este Magicul circumstanțial. Fețe și suprafețe – lecturi și relecturi din literatura modernă și contemporană, publicată la Editura Junimea în 2023.
Organizatorii transmit că întâlnirea culturală de marți are ca temă Tristan Tzara, o voce pregnantă a rezistenței franceze, și propune publicului sucevean un dialog despre relația pe care Tristan Tzara, un militant declarat pentru libertatea individuală, a avut-o cu celebra Mișcare Maquis din Franța în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acest aspect biografic mai puțin discutat este edificator în ceea ce privește angajamentul poetului evreu în favoarea drepturilor omului și împotriva oricărui dispozitiv ideologic de înrădăcinate, adică de suprimare a libertăților umane.

Recomandări

Ovidiu Vintilă a primit premiul „Cartea Reprezentanței Suceava” din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, pentru volumul „Maki Haku”

Întâlnire a scriitorilor suceveni cu președintele Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România, la USV

Poetul și eseistul Ovidiu Vintilă și-a lansat cel mai recent volum, „Valiza de lemn”, la Târgul de Carte Gaudeamus