Poetă din Suceava, primită în Ordinul Poeților Mantelați din Torino



Poetă din Suceava, primită în Ordinul Poeților Mantelați din Torino
Poetă din Suceava, primită în Ordinul Poeților Mantelați din Torino

Poeta Carmen Veronica Steiciuc din Suceava a fost primită în Ordinul Poeților Mantelați din Torino în cadrul unei ceremonii speciale organizate de Associazione Poesia Attiva din Italia, ca o recunoaștere a valorii creației literare.
Asociația Poesia Attiva din Torino a lansat invitația unor oameni de cultură din România să participe la Simpozionul “Umanismul latin în identitatea culturală română” și la alte manifestări culturale desfășurate în cursul săptămânii trecute în localitățile Chivasso și Torino, în cadrul schimburilor culturale italo-române.
Din delegația celor care au participat la manifestările desfășurate în Italia au făcut parte prorectorul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu, Otilia Borcia, doctor în limba și literatura italiană de la Universitatea “Dimitrie Cantemir” din București, jurnalistul român de origine italiană Gino Modesto Ferrarini, redactor șef al revistei “Di nuovo insieme”, care au susținut lucrări în cadrul simpozionului, precum și poeta suceveană Carmen Veronica Steiciuc și vicepreședintele Asociației Italienilor din România, profesorul sucevean Ioana Grosaru.
Patru poeme ale poetesei sucevene, traduse în limba italiană, au fost recitate de tineri actori italieni în cadrul unei seri de poezie, muzică și dans desfășurate pe scena Teatrului Crocetta din Torino.
În cadrul unei ceremonii speciale organizate la sediul Asociației Poesia Attiva-Unicorno din Torino, două poete din România, Carmen Veronica Steiciuc și Otilia Borcia, au fost primite, alături de poetul italian Marcello Croce, din Torino, în Ordinul Poeților Mantelați.
Asociația Poesia Attiva din Torino a fost înființată în luna noiembrie 1994 la inițiativa poetului Emilio Gay și are ca obiectiv promovarea creației literare, în special, în rândul tinerilor.
Asociația numără 15 membri, o parte dintre aceștia aparținând Ordinului Poeților Mantelați. Ca o recunoaștere suplimentară a valorii creației lor, membrii Ordinului poartă simbolic mantale negre de ev mediu.
Poeta suceveană Carmen Veronica Steiciuc a declarat, luni, după întoarcerea din Italia, că a fost impresionată de ceremonialul solemn al primirii în Ordinul Poeților Mantelați, arătând că mantia pe care a purtat-o reprezintă un simbol al sacralității poeziei și că este o onoare pentru ea că face parte din acest ordin.