Podul de peste râul Suceava care face legătura între Udești și Verești, de pe drumul județean 208D, a fost închis total circulației rutiere începând cu ziua de miercuri, 9 ianuarie.
Măsura a fost luată de administratorul drumului, respectiv Consiliul Județean Suceava, deoarece podul nu mai prezenta siguranță pentru traficul rutier.
Viorel Seredenciuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, a precizat că solicitarea de închidere a podului a fost înaintată de reprezentanții Poliției și a venit ca urmare a faptului că restricțiile de tonaj impuse anul trecut nu au fost respectate.
Mai exact, în urmă cu mai multe luni, traficul rutier a fost restricționat pentru mașinile cu tonajul mai mare de 7,5 tone, dar cum această măsură nu a fost respectată, podul s-a deteriorat și mai mult și în anumite zone există chiar riscul de prăbușire.
Pentru lucrările de reparații ale podului, reprezentanții Consiliului Județean Suceava au organizat o licitație la care nu s-a prezentat nimeni. În aceste condiții, licitația trebuie reluată, ceea ce înseamnă că cel puțin 3 luni circulația pe acest pod va fi închisă total.
„Într-adevăr, la prima licitație nu s-a prezentat nimeni, iar următoarea este programată pentru ziua de 20 ianuarie, când sperăm să se și adjudece. Suma alocată pentru lucrările de reparații este de 747.577 de lei, iar firma care va câștiga licitația are termen 60 de zile pentru a finaliza treaba din momentul semnării contractului. Este vorba de lucrări la suprastructura podului, mai exact la calea de rulare”, a arătat Viorel Seredenciuc.
Restricția de tonaj, ignorată total sau respectată pe jumătate
În luna noiembrie a anului trecut, „Monitorul de Suceava” a publicat un material în urma unor fotografii trimise de un cititor. În imagini se putea observa un camion al firmei Symmetrica care circula pe podul limitat pentru maximum 7,5 tone. Nu era un caz izolat, iar paradoxal este că toată lumea știe asta.
Primarul comunei Verești, Dănuț Gavriliuc, ne-a declarat că cei de la Symmetrica respectă parțial restricția, în sensul că nu circulă cu camioane încărcate pe podul avariat, ci doar când se întorc cu vehiculele goale.
Și cei de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri din cadrul Consiliului Județean Suceava cunoșteau problema și au înaintat adrese scrise către poliție, pentru a se avea în vedere sancționarea șoferilor care nu respectă această restricție.
Problemele la pod au apărut în prima jumătate a anului trecut
Problemele de la pod au apărut din prima parte a anului 2018 și s-au accentuat. În zona centrală a podului traficul a fost restricționat în zona centrală pe un singur sens de mers. Traficul greu a fost interzis prin indicatoare rutiere, iar pentru autoturisme viteza a fost limitată la 30 de km/h.
În urma expertizei care s-a făcut la pod a rezultat că problema este la suprastructura podului, la una dintre deschideri, fără a fi afectat vreun pilon.
După inundațiile din 2010, podul a fost închis deoarece a fost avariat grav de inundații. La vremea respectivă Consiliul Județean Suceava a alocat 60 de miliarde de lei vechi pentru lucrări de reparații și consolidare. Lucrările de consolidare și reparații au fost executate de firma Civica și finalizate în 2011. Podul a fost redeschis oficial circulației publice din data de 1 decembrie 2011.
Reprezentanții Consiliului Județean Suceava au explicat că atunci au fost făcute lucrări la două din cele cinci tronsoane ale podului, cele dinspre Verești, iar problemele apărute acum în centrul podului nu au cum fi imputate constructorului din perioada 2010-2011.
Măsură
Podul de peste râul Suceava de la Verești va sta închis cel puțin trei luni
